Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COLECTII / Cu gandul la Dumnezeu

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 decembrie 2009 ·

In urma cu mai bine de doi ani Editura Curtea Veche a lansat colectia "Stiinta si Religie", coordonata de doi oameni de stiinta, Basarab Nicolescu si Magda Stavinschi, care se adreseaza tuturor celor care "doresc sa exploreze potentialitatea unui nou sistem de valori fundat pe dialogul transdisciplinar intre stiinta, religie, arta si societate". Au aparut pana acum douazeci si noua de titluri, majoritatea traduceri ale unor lucrari semnate de oameni de stiinta care s-au intors catre Dumnezeu, sau lucrari prezentate la diferite colocvii si intalniri internationale dedicate dialogului dintre stiinta si biserica, organizate de fundatia John Templeton. (Nu putem omite ca cele mai multe titluri au aparut cu sprijinul acestei fundatii). Nu le vom aminti pe toate, pe unele le-am prezentat in timp la diferite rubrici al "Ziarului de Duminica". Asupra ultimelor trei aparitii vrem sa ne oprim de asta data, deoarece sugereaza foarte bine demersul coordonatorilor, care au stiut sa imbine preocuparile oamenilor de stiinta celebri pentru religie, dar si aplecarea slujitorilor bisericii catre stiinta, in texte de-a dreptul literare.

Valeriu Anania, Aurel Sasu - "Despre noi si despre altii". Un lung dialog intre P.P.S. Bartolomeu Anania, arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului, mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului, si Aurel Sasu, profesor universitar si critic literar, cel din urma sustinand intr-o nota introductiva ca volumul "nu e o simpla alcatuire de intrebari si raspunsuri, ci o imperechere de ganduri, o inviere de amintiri, ale vietii si ale cartilor, prin care, impreuna, autorii au incercat sa despecetluiasca minunea dinlauntrul unei apropieri." Cei doi discuta cu har despre desertaciune, singuratate, deznadejde, ororile comuniste si viata petrecuta in penitenciare, postmodernism, jertfele culturii romane, poetii si filosofii remarcabili p

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alexandru Rafila, mesaj pentru medicii de familie: Voi sprijini menţinerea veniturilor

Mediafax acum 37 minute
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis un mesaj pentru medicii de familie. Voi sprijini menţinerea veniturilor şi diversificarea serviciilor, a comunicat Rafila. Mesajul a fost transmis prin intermediul reţelelor de socializare. „Astăzi s

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum o ora
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe premierul Croaţiei care a obţinut al treilea mandat

Mediafax acum 37 minute
Mesajul a fost transmis în limba engleză pe platforma X. „Îi transmit caldele mele felicitări lui Andrej Plenkovic la al treilea mandat ca prim-ministru al Croaţiei. Aşteptăm cu nerăbdare să consolidăm în continuare cooperarea bilaterală, precum şi

Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului

Mediafax acum o ora
Loviturile au dus la o creştere a preţurile petrolului cu 20%-30% şi au forţat Rusia să oprească exporturile pentru a se concentra pe satisfacerea cererii interne, se arată într-un raport intern al Pentagonului, citat de Sky News. Totuşi, loviturile

Îmbătrânirea populaţiei în Europa este o oportunitate de afaceri pentru unii investitori

Adevarul acum 25 minute
Îmbătrânirea populaţiei în Europa generează îngrijorări în rândul guvernelor cu privire la perspectivele economice, însă pentru unii investitori înseamnă oportunităţi de afaceri, transmite Bloomberg.

Anunț important din Slovacia: Viața premierului Robert Fico nu mai este în pericol

HotNews acum o ora
Viața premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, la patru zile de la atacul asupra șefului guvernului, transmite France Presse. Robert FicoFoto: Sierakowski/EUC / Zuma Press / Profimedia

UPDATE - Ucraineanul Oleksandr Usyk l-a învins pe englezul Tyson Fury şi a devenit campion incontestabil la categoria grea / Tyson Fury lasă să se înţeleagă că arbitrii i-au dat victoria lui Usyk din cauza războiului din Ucraina - VIDEO

News.ro acum 41 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk (37 de ani), deţinător al titlurilor WBA-WBO-IBF la categoria grea, l-a învins pe englezul Tyson Fury (35 de ani), deţinătorul titlului WBC la categoria grea, sâmbătă seara, în faţa a 16.000 de spectatori la Kingdom Arena

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum 2 ore
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 3 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

18°
dum.

13°/18°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°