Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR: Ieşim din criză cu ajutorul lui Dumnezeu

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 26 februarie 2010 ·

Românii au dreptate când nu se aşteaptă ca actualul Guvern să scoată ţara din criză. Se pare că şi oficialii BNR aşteaptă intervenţia divinităţii.

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că “dacă ne ajută Dumnezeu, anul acesta ieşim din criză”. “Guvernul este un factor. Nicăieri în lume, pot să fie guvernele cele mai strălucite, nu pot să facă mare lucru. Întotdeauna avem nevoie de noroc în viaţă şi de Dumnezeu”, a declarat Adrian Vasilescu. Oamenii de afaceri nu sunt de acord cu declaraţiile lui Adrian Vasilescu, pe care le caracterizează drept "panseuri lirice".

"Aceste declaraţii fac parte din categoria panseurilor domnului Vasilescu, care are şi dânsul propriile efuziuni lirice. La BNR lucrurile merg bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Dacă economia ar avea nevoie de intervenţia lui Dumnezeu, mă întreb de ce mai stau băieţii aceia la BNR", ne-a declarat Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri (AOAR).

Pârvan spune că o replică mai potrivită pentru a caracteriza economia românească este "Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în desagă".

"Avem de luat fonduri europene de miliarde de euro, dar pur şi simplu nu avem capacitate instituţională necesară. Oamenii din ministere pierd banii pentru că stau cu dosarele în sertare", ne-a explicat secretarul AOAR.

Analistul economic Ilie Şerbănescu este de părere că declaraţiile lui Adrian Vasilescu sunt realiste.

"Iată o aprecierea realistă. Noi nu avem cum să ne ajutăm, iar cei din străinătate nu au niciun interes să o facă. Cei puternici au ieşit din toate crizele, pe spinarea celor slabi. UE nu e în stare să ajute Grecia, care destabilizează euro. Spania, Italia, Portugalia stau mult mai prost decât Grecia, dar nu se vorbeşte despre aceste lucruri. Aşadar, e mai bine că nu suntem în zona euro", a declarat pentru

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 9 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 6 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 11 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 4 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 4 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 10 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 12 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

9°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°