Gazeta Sporturilor a prezentat joi un document exploziv, pe care FRB şi COSR l-au primit pe data de 9 august, dar au ales să nu-l facă public. Potrivit acestei adrese trimise de AIBA (Federaţia Internaţională de Box), în cazul în care Rudel Obreja va rămâne preşedinte al federaţiei naţionale de profil după data de 31 august, România nu va mai putea avea sportivi la nici o competiţie oficială, aici fiind incluse Campionatele Mondiale din Coreea de Sud, care încep pe 16 septembrie, precum şi Jocurile Olimpice de la Londra, din 2012!
În prezent, Federaţia lui Obreja este suspendată provizoriu, urmând ca după 1 septembrie să fie dezafiliată dacă nu va fi reprezentată de un alt preşedinte. Rudel Obreja însă nici nu se gândeşte la retragere, invocând faptul că AIBA ar comite un mare abuz: „Până nu se va termina procesul pe care îl am cu ei nu mă retrag. Nici nu se poate convoca o Adunare Generală în mai puţin de 45 de zile”. Problema este că Obreja riscă să distrugă un sport din cauza propriei sale ambiţii, deoarece eventuala neparticipare a sportivilor la nişte Campionate Mondiale ar fi o premieră totală pentru România!
Rudel Obreja a mai fost implicat recent într-un scandal de mari proporţii, după ce firma sa privată a gestionat banii publici direcţionaţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea, precum şi de alte societăţi de stat, cu ocazia organizării Galei Campion pentru România, când Lucian Bute şi-a menţinut centura de campion mondial la Bucureşti. Nici până în prezent, la aproape o lună şi jumătate, n-a fost încă anunţat numele firmei care urmează să efectueze auditul financiar asupra modului cum au fost cheltuiţi banii de la acest eveniment!
Gazeta Sporturilor a prezentat joi un document exploziv, pe care FRB şi COSR l-au primit pe data de 9 august, dar au ales să nu-l facă public. Potrivit acestei adrese trim