Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poveşti de după gratii

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 26 iunie 2008 ·

Au greşit, s-au căit şi vor să o ia de la capăt, însă societatea nu e dispusă să le acorde a doua şansă. Poveştile dramatice spuse de actorii de după gratiile Penitenciarului de Maximă Siguranţă Codlea au emoţionat întreaga sală de la Centrul Cultural Reduta, acolo unde, ieri dimineaţă, s-a pus în scenă piesa „Apostolii libertăţii”.

„Nu le cerem

oamenilor decât să

aibă încredere în noi”

Piesa de teatru a fost inspirată din realitate. „Poveştile spuse în piesă nu sunt neapărat ale noastre, ci ale colegilor din penitenciar. Nu le cerem oamenilor decât să aibă încredere în noi, pentru că în momentul în care ne vom elibera nu vom mai fi aceleaşi persoane care am fost înainte. Odată ajunşi în închisoare, fiecare dintre noi s-a lovit cu capul de pragul de sus şi s-a maturizat din toate punctele de vedere”, a declarat Cornel Condrea, unul dintre actorii de după gratii. Deţinuţii au încercat să sensibilizeze publicul cu privire la modul în care sunt priviţi cei care au ispăşit pedepse cu privare de libertate. „Suntem descurajaţi şi ne e frică să mai facem un pas în faţă, dar doresc să mă pot reintegra în societate şi să încep o viaţă nouă. Mă gândesc serios la o carieră artistică, şi cu toţii am vrut să dovedim în faţa publicului că şi noi, deţinuţii, avem părţile noastre bune. Chiar dacă am ajuns după gratii, fiecare dintre noi a regretat ceea ce a făcut rău. Vrem să dovedim că vrem şi putem să ne îndreptăm, dar e foarte important ce cred ceilalţi, pentru că după eliberare mai peste tot ni se închid uşile în nas”, a subliniat Remus Şomai. „Toţi deţinuţii merită o şansă şi nu trebuie să uităm că şi ei provin tot din rândul cetăţenilor acestei ţări. Noi facem toate eforturile pe plan local şi instituţional să-i reabilităm, dar şi societatea civilă trebuie să-i ajute să se reintegreze”, a precizat subinspectorul-şef Dan Rusu, purtătorul de cuv

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum 44 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum o ora
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 27 minute
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Unirea Slobozia este matematic campioană în Liga 2

News.ro acum 55 minute
În urma meciului de sâmbătă dintre Unirea Slobozia şi Corvinul Hunedoara, scor 1-0 în favoarea Unirii, formaţia pregătită de Adrian Mihalcea a cucerit matematic titlul de campioană în Liga 2 Casa Pariurilor, cu două etape înainte de finalul sezonulu

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 4 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Superliga, play-out: FC Botoşani – FC Voluntari, scor 0-0

News.ro acum o ora
Formaţiia FC Botoşani a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din etapa a opta a play-out-ului Superligii. FC Botoşani: Kukic – Benzar, Sadiku, Miron, Ţigănaşu – David (Mitrov ’46), Dican, Caputo (Mouaddi

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

13°/25°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°