Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Sănătăţii, sancţionat de CNCD pentru discriminarea persoanelor infectate cu HIV

Publicat in Mediafax, joi 20 decembrie 2012 ·

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a sancţionat cu avertisment Ministerul Sănătăţii pentru aplicarea unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, la adresa persoanelor infectate cu HIV, ceea ce duce la încălcări grave ale dreptului la sănătate, informează, joi, ARAS.

Sesizarea a fost făcută de ARAS (Asociaţia Română Anti-Sida) cu sprijinul UNOPA (Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA) şi APADOR-CH, care au semnalat că medicii notează diagnosticul "infecţie cu HIV" pe adeverinţele medicale pentru instituţiile non-medicale care solicită acest document pentru înscrierea la şcoală, angajare, înscriere la cursuri de formare profesională, şomaj, scutirea de la orele de educaţie fizică etc.

"Această obligaţie a medicilor, determinată de rubricile adeverinţei, intră în contradicţie cu datoria lor de a respecta drepturile pacientului, inclusiv cu cea de a păstra secretul profesional", se arată în comunicatul oraganizaţiilor remis presei joi.

Potrivit sursei citate, prin Hotărârea 479/12 noiembrie 2012, CNCD a sancţionat cu avertisment Ministerul Sănătăţii pentru tratament diferenţiat, discriminatoriu, la adresa persoanelor infectate cu HIV, fapt ce determină încălcări grave ale dreptului la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială şi la servicii sociale, precum şi dreptul la demnitatea personală a persoanelor infectate HIV.

ARAS precizează că, în faza iniţială de mediere, Ministerul Sănătăţii şi-a luat angajamentul că va trimite o circulară prin care va informa medicii că acest diagnostic nu trebuie notat pe aceste adeverinţe, lucru care nu s-a realizat.

"Drept urmare, CNCD a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu potrivit art. 2, alin. 3 şi 4 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, sancţionând cu avertisme

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 22 minute
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 7 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 8 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 9 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 8 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 8 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 12 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

dum.

9°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/17°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

4°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°