Fănuş Neagu, personajul uman, l-a părăsit definitiv pe Fănuş Neagu, meşterul de biserici închinate limbii române. Primul a trecut la cele veşnice, cel de-al doilea a rămas să se lupte cu propria lui posteritate. Ctitoriile pe care şi-a lăsat înscris numele sunt printre puţinele locuri de rugăciune în care cei ce au primit botezul scrisului şi al cititului în limba română pot descoperi că excesul de suflet şi de semnificaţie cu care sunt încărcate cuvintele nu este menit nici să epateze, nici să creeze impresia de saţietate, ci să reînvie pentru noi, muritorii acestui timp întîmplător al istoriei, imaginea vie, palpabilă, a abundenţei din Grădinile Raiului.
Reacţiile publice, obişnuite în astfel de ocazii, sunt o cascadă de cuvinte, sintagme şi construcţii lingvis-tice excesive prin recursul la superlative, invocarea realizărilor şi a oportunităţilor, mai mult sau mai puţin ratate, care marchează trecerea prin lume a oricărui om. Cu atît mai mult a unuia care a trăit sub osînda pe viaţă a creaţiei şi sub mîngîierea unică, dar definitorie, a geniului.
Faptul de A Fi, sau rezumatul concentrat al vieţii cuiva, distilat pînă la rarefierea filosofică, poate fi simplu consemnat economic sub forma unei balanţe contabile. Pe două coloane, aşezate pentru comoditate în paralel, viaţa oricui poate fi rezumată la un şir de cîştiguri şi de pierderi; realizări şi ratări. Bilanţul cade inexorabil ca piatra de lespede şi, ca o ultimă şi eternă nedreptate a lumii, singurul care nu-l mai poate contesta este chiar cel împricinat! Modelul acestei ciudate algebre morale a fost formulat pe la 1775 de un anume Benjamin Franklin ce a pretins că este posibil să egalezi şi să elimini plusurile şi minusurile de pe cele două coloane, pînă ajungi la o ireductibilitate care dă verdictul cu precizie: cîştigător sau pierzător!
Moartea cuiva poate şi ea fi pusă în acelaşi format? Î