Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sibex: Investitorii au incheiat circa 3.200 de contracte, cu o valoare de 9,5 milioane lei

Publicat in HotNews, joi 31 martie 2011 ·

La Sibex, in ultima sedinta a lunii martie segmentul financiar, cel al indicilor respectiv al derivatelor valutare au atras cele mai multe tranzactii astfel ca, la ora 17:30, pe toate simbolurile, numarul contractelor se situa la circa 3.200, cu o valoare de 9,5 milioane de lei. Raportat la intreaga luna, numarul contractelor incheiate la Sibex s-a ridicat la circa 133.000, iar valoarea totala a tranzactiilor a fost de aproximativ 565 milioane de lei.

In ceea ce priveste sedinta de joi, derivatul SIF5 a continuat sa fie cel mai lichid, cu 2.600 contracte realizate pana la ora 17:30. In primele ore ale sedintei cotatia DESIF5 a evoluat mixt, predominand totusi o tendinta de crestere, pentru ca apoi, dupa pranz, pe fondul influentei burselor europene care au intrat pe scadere, si cotatiile DESIF5 sa intre pe teritoriu negativ.

Pietele bursiere din Europa si-au oprit tendinta ascendenta, investitorii asteptand raportul cheie privind somajul din SUA iar euro a continuat sa fie sustinut de asteptarile din ce in ce mai mari privind ridicarea dobanzilor de catre Banca Centrala Europeana in sedinta de saptamana viitoare, pentru combaterea depasirii tintelor de inflatie. In acest context, pe piata Sibex, la ora 17:30, DESIF5 iunie pierdea 1,47% iar cotatiile pentru septembrie si decembrie scadeau cu 2,99 si 3,19%. O scadere de peste 2% se observa si pe prima scadenta trimestriala din 2011. DESIF5 a fost cel mai tranzactionat simbol in martie cu peste 87.000 de contracte.

Pe segmentul indici, directia dominanta a fost una pozitiva, fara variatii mari, in pofida faptului ca indicii burselor europene au scazut iar cotatia futures a indicelui DJIA inregistra o usoara variatie negativa, dupa publicarea in SUA a unor noi date din economie. Numarul anualizat al cererilor noi de ajutor de somaj a atins saptamana trecuta un nivel de 388.000, peste est

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 24 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum o ora
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Cancelarul Olaf Scholz susține propunerea UE ca activele rusești înghețate să fie cheltuite pentru achiziționarea de arme pentru Ucraina

G4Media acum 45 minute
Aproximativ 90% din veniturile generate de activele ruseşti îngheţate ar trebui să fie cheltuite pentru achiziţionarea de arme pentru Ucraina, a afirmat luni cancelarul german Olaf Scholz, susţinând astfel o propunere a Uniunii Europene, transmite R

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

SUA şi majoritatea ţărilor UE vor boicota învestirea lui Putin din cauza războiului din Ucraina

News.ro acum 5 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

ANM - Temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai / Unde va ploua

News.ro acum 2 ore
Meteorologii anunţă temperaturi uşor peste cele obişnuite în toată ţara, începând de la jumătatea lunii mai, inclusiv în primele trei zile din aprilie. Conform prognozei pe patru săptămâni anunţate marţi, în săptămâna, 6 - 13 mai, va fi mai cald dec

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Israel cere Statelor Unite să oprească finanţarea către ONU dacă organizaţia recunoaşte Palestina

Mediafax acum o ora
Ambasadorul la ONU, Gilad Erdan, afirmă că un proiect de rezoluţie a Adunării Generale care recunoaşte palestinienii ca fiind calificaţi pentru a deveni membri cu drepturi depline ai ONU contravine Cartei fondatoare a ONU şi le-ar conferi palestinie

Tesla face o nouă rundă de concedieri, după ce Elon Musk deja a desfiinţat un departament întreg

HotNews acum 2 ore
Producătorul de vehicule electrice Tesla deţinut de miliardarul Elon Musk a lansat luni o nouă rundă de concedieri, în departamentele de software, service şi inginerie, a relatat luni Electrek, citând e-mailuri şi surse care cunosc această problemă,

Vremea

București
acum

20°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

17°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

13°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

21°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°