Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurarul american s-a întors

Publicat in Curierul, marți 31 iulie 2012 ·

Test-drive cu noul Ford Ranger

Avem un nou competitor pe piaţa pick-up-urilor din România: Ford Ranger. Acum mai mare, mai puternic, mai silenţios, se pretează perfect pe drumurile de la noi, oferind performanţe off-road cu adevărat impresionante. Noul Ranger a fost conceput în Australia şi se va comercializa în 180 de ţări de pe cinci continente, ceea ce îl face un pick-up universal şi versatil, potrivit atât ca vehicul comercial, cât şi ca maşină pentru entuziaştii off-road.

Se pare că a meritat aşteptarea pentru noul model de Ranger, aşteptare care durează de doi ani de zile, încă de când a fost anunţată lansarea lui în Australia. Cu acest nou model, Ford îşi propune să devină lider pe piaţa pick-up-urilor, însă va fi nevoie să se întreacă cu deja consacratele Toyota Hilux, Nissan Navara, Mitsubishi L200 sau cu cel mai recent apărut în acest segment, Volkswagen Amarok.

Ford Ranger a fost conceput de către echipa Ford Australia cu scopul final de a se adresa pieţei de camionete la nivel global, mai puţin celei din America de Nord, unde Ford deţine deja supremaţia cu modelele din gama F-Series (în special F-150). Echipa Ford Australia a avut libertate totală pentru dezvoltarea conceptului pentru noul Ranger, beneficiind de un mediu perfect pentru testarea unui astfel de vehicul, dacă ne gândim la relieful din Australia, mai exact la împrejurimile oraşului Adelaide, unde au avut loc testele oficiale.

Conceptul Ford Ranger a fost început în realitate în 2005, când Ford şi Mazda au colaborat pentru dezvoltarea unui pick-up care să spulbere concurenţa. Din această colaborare, Mazda a reuşit să îşi lanseze propria versiune de pick-up, bazată pe modelul celor de la Ford şi care poartă numele de BT-50.

Ranger va fi disponibil în 20 de variante diferite cu cabină simplă (Regular Cab), Rap Cab (cu scaunele din spate mai mici) şi de o vers

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian

News.ro acum 17 minute
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania vor anunţa, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 25 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

[P] Plafonarea gândită de PSD a adus beneficii pentru toată lumea: consumatori, companiile din energie și stat

HotNews acum o ora
Schema de plafonare a energiei, introdusă de Guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2026, a împiedicat o explozie a prețurilor, a dus la reducerea inflației și le-a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilita

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 29 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Ciucă: Va trebui, probabil, să trăim ani de zile cu o Rusie agresivă în proximitate

Mediafax acum 13 minute
Preşedintele Senatului susţine că în toată Europa există o dezbatere extinsă despre regândirea paradigmei de securitate şi despre nevoia de a investi în apărare. „Încă din 2015 România a înţeles că trebuie să fie nu doar un beneficiar, ci şi un furn

VIDEO O tornadă ucigașă a distrus un orășel din Iowa

HotNews acum 2 ore
O puternică tornadă a trecut a făcut ravagii marți într-un orășel din Iowa, ucigând mai multe persoane și rănind cel puțin 12 oameni, au anunțat autoritățile, potrivit Reuters. Orașul Greenfield din Iowa după o tornadă majorăFoto: Hannah Fingerhut /

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

12°/20°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°