Cetatea Alba Iulia va răsuna timp de trei zile în weekend în ritm de jazz. Pe scena din Piaţa Cetăţii dar şi în alte locuri la fel de interesante vor susţine concerte artişti de renume din ţară şi străinătate. Festivalul Alba Jazz are loc în perioada 17 – 19 mai şi este organizat de Consiliul Judeţean.
”Jazz-ul creşte tot mai mult la Alba Iulia. Festivalul este un eveniment cultural, foarte aproape de public, pentru că jazz-ul este un gen sincer. Spre deosebire de anul trecut, când am avut o selecţie foarte modernă, anul acesta am selectat câteva nume puţin mai comerciale, de la jazz-ul clasic până la jazz-ul latin şi jazz manouche şi cred că va avea un mare impact la public, tocmai pentru că se adresează mult mai multor oameni. Ne propunem să creem un public de jazz în acest oraş şi, de ce nu, Alba Iulia să conteze pe harta Europei şi din punct de vedere cultural. Ca urmare a acestui festival, la Liceul de Artă există o secţie de jazz unde învaţă copii foarte talentaţi”, a declarant miercuri Laura Orian, directorul festivalului.
Vineri, pe scena din Piaţa Cetăţii va urca Richard Galliano & The Tangaria New Quartet din Franţa, iar în deschidere vor concerta Kenneth Meyer din SUA şi Beats Remedy din Timişoara. Sâmbătă vom avea privilegiul de a-l asculta pe Omar Sosa din Cuba, alături de cvartetul său afro-cubanez, într-un concert de jazz latino-african. Înainte, vor cânta trio Zamfirescu din Bucureşti şi Jazzybit din Timişoara. Tot sâmbătă, în jurul orei 18.00, pe pietonala dintre Muzeul Unirii şi Sala Unirii, în deschiderea Nopţii Muzeelor, va avea loc o paradă tribală cu Kult Tribal Kollective din Bucureşti.
Duminică, festivalul se va încheia cu un concert de jazz cu influenţe folclorice-arhaice şi electronice, susţinut de Cobzality din Bucureşti, urmat de Marcian Petrescu şi Trenul de Noapte, unica formaţie din România care abordează harmoni