Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lupta societăţii civile cu criza trece prin Guvern

Publicat in Adevarul, vineri 25 noiembrie 2011 ·

Concluzia dezbaterii organizate de Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj" despre relansarea economiei este că „furculiţa şi cuţitul" sunt în mâinile Guvernului.

„Putem relansa economia fără susținerea IMM-urilor și fără crearea de locuri de muncă?" este întrebarea la care au încercat să răspundă, ieri, mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile şi candidaţi la Primăria Cluj-Napoca. Evenimentul organizat de Grupul de iniţiativă „Lobby pentru Cluj" a avut loc în sala de conferințe a stadionului Cluj-Arena. Din dezbatere a reieşit că soluţiile pentru ieşirea din criză ar trebui în primul rând să vină în urma unor măsuri ale Guvernului.

Au dispărut 300.000 de firme

Grupul de iniţiativă Lobby pentru Cluj a făcut publică o scurtă analiză a situaţiei economice a României pe ultimii ani. „Măsurile anticriză, inițiate de guvernul Boc abia la începutul verii anului 2009 și continuate în 2010-2011 la comanda FMI-BM-Băncii Europene, au condus la dispariția a peste 300.000 intreprinderi mici și mijlocii (IMM) și la disponibilizarea a 630.000 de angajați. Astfel a crescut numărul șomerilor, a celor asistați social și a evazioniștilor fiscali, rata de ocupare a forței de muncă ajungând la cel mai jos nivel (58.8%) raportat la cel normal (70%), pe care îl înregistrează Germania în această perioadă critică", este una dintre concluziile analizei.

În Cluj există 17.409 IMM-uri, în condiţiile în care din 2009 numărul acestora a scăzut constant. În 2009, 7.000 de IMMuri şi-au sistat activitatea la Cluj.

Guvernul să facă

Sorin Jeflea, directorul regional OMNIASIG, a susţinut că în relaţia cu IMM-urile „statul ar trebui să plătească la timp atunci când comandă o lucrare şi să returneze TVA-ul la termen către firme". Unul dintre participanţi, deputatul independent Mircia Giurgiu s-a arătat nemulţumit de soluţiile pe care Guv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 2 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum o ora
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Hulit de SUA și UE, fostul şef al Serviciilor de Informaţii din Serbia a fost numit vicepremier

Ziare.com acum o ora
Vizat de sancţiuni americane pentru că întreţine, printre altele, legături cu Kremlinul, fostul şef al serviciilor de informaţii sârbe, Aleksandar Vulin, a fost numit joi, 2 mai, vicepremier, informează AFP. Această numire intervine după ce alegeril

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum o ora
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 37 minute
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 2 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 3 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 5 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Reacţia lui Biden după violenţele din campusuri: Au dreptul să protesteze, dar nu să provoace haos

Mediafax acum 25 minute
„Nu suntem o naţiune autoritară în care reducem oamenii la tăcere şi zdrobim disidenţa, dar nici nu suntem o ţară fără lege. Suntem o societate civilă. Şi ordinea trebuie să prevaleze. Disidenţa este esenţială pentru democraţie, dar disidenţa nu tre

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
joi

12°/21°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°