Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Vacanţa de vară, sursă de venit pentru studenţi

Publicat in Adevarul, marți 9 iunie 2009 ·

Un contract de muncă patru luni în Grecia le poate aduce tinerilor un câştig net de aproximativ 1.500 de euro.

Studenţii băcăuani nu mai sunt atraşi de mirajul Americii. Dacă în anii trecuţi aceştia alegeau SUA ca primă opţiune pentru un loc de muncă prin programul Work and Travel, în această vară majoritatea a preferat Grecia.

Costul redus al transportului şi distanţa mai mică faţă de casă sunt motivele care i-au determinat pe studenţii băcăuani să îşi îndrepte atenţia către continentul european. „Criza economică i-a făcut pe studenţi să nu mai fie atât de interesaţi de America. După patru luni de muncă în Statele Unite ei se întorc acasă cu aproape 5.000 de dolari. În Grecia, în aceeaşi perioadă de timp, câştigă cam 2.000 de euro. E mai puţin, dar şi investiţiile sunt mai mici”, a spus Laura Perju,administrator la o firmă care facilitează plecarea la muncă a studenţilor pe timpul verii. Tadeea Mihalache este studentă în anul II la Universitatea Bacău şi anul trecut a muncit trei luni în Grecia. A fost chelneriţă şi alături de ea au mai lucrat alţi patru studenţi români.

Anul acesta nu ştie dacă va mai pleca la muncă, dar şi-a făcut deja calculele în privinţa costurilor. „Dacă m-aş duce, aş câştiga aproximativ 500 de euro pe lună cu tot cu ciubucuri. După patru luni de muncă aş mai rămâne cu un câştig net de 1.500 de euro pentru că totalul cheltuielilor în aceste luni s-ar ridica la aproape 500 de euro. Nu este o sumă foarte mare, dar m-aş distra fără să cheltuiesc niciun ban”, ne-a spus Tadeea.

Cameristele şi chelnerii,

la mare căutare

Cei care aleg totuşi să plece la muncă în vacanţa de vară au oferte cât se poate de variate. Cele mai căutate posturi sunt însă în domeniul hotelier: cameristă, ospătar, bucătar, dar şi salvamar de piscină.

„Pentru postul de salvamar de piscină trebuie să ştii foarte bin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de furtuni în mai multe zone din țară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat

Ziare.com acum 9 minute
ANM a emis, miercuri, 8 mai, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă, până la ora 23.00, în mai multe zone din ţară. Cantităţile de apă vor depăşi 40 de litri pe metru pătrat. În Bucureşti, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul

AstraZeneca retrage de pe piață vaccinul împotriva Covid, invocând surplusul de vaccinuri mai noi

HotNews acum 19 minute
AstraZeneca a început să-și retragă vaccinul împotriva Covid-19 de pe piața internațională, din cauza unui „surplus de vaccinuri actualizate disponibile” care vizează noi variante ale virusului, scriu Reuters și The Guardian. Recent, compania a recu

Sebastian Burduja depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale: De cine le este frică nu vor scăpa / Camerele de supraveghere din zonă au surprins făptuitorii, tragerea lor la răspundere penală este doar o chestiune de timp

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, a anunţat că depune plângere penală, după ce i s-au vandalizat panourile electorale în Capitală, el afirmând că sunt camere de supraveghere în zonă care au surprins făptuitorii, iar tragerea lo

Actorul Ian Gelder, cunoscut din „Game of Thrones'”, a murit la 74 de ani

HotNews acum 49 minute
Actorul britanic Ian Gelder, care a interpretat rolul lui Kevan Lannister în serialul dramatic fantastic „Game Of Thrones”, a murit la vârsta de 74 de ani, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer de căi biliare, conform DPA/PA Media. Act

Cetățenii din Estonia vor putea să voteze la alegeri de pe telefoanele mobile

Ziare.com acum 23 minute
Estonii vor putea pe viitor să-şi exprime voturile în alegeri de pe telefoanele mobile, după ce Parlamentul de la Tallinn a aprobat marţi, 7 mai, un proiect de lege în acest sens înaintat de guvernul acestui stat baltic, membru al Uniunii Europene ş

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum 2 ore
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

Echipa Facultății de Drept a UVT, premiată la Central and Eastern European Moot Competition (P)

Timpolis acum 42 minute
Foto: UVT Echipa Facultății de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a obținut premiul pentru cele mai bune pledoarii scrise și un premiu individual de pledoarie la concursul Central and Eastern European Moot, competiţie desfăşurată în Cehia,

Antrenorul Borussiei Dortmund și calificarea neașteptată în finala Champions League: „Este aproape ireal”

HotNews acum 38 minute
Borussia Dortmund a avut parte de un sezon plin de suișuri și coborâșuri, iar Edin Terzic s-a aflat de mai multe ori aproape de demitere. Echipa se află pe locul 5 în Bundesliga, dar a ajuns în finala Champions League, iar antrenorul în vârstă de 41

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Eurovision 2024: Care sunt primele 10 țări finaliste / Natalia Barbu, reprezentanta Moldovei, nu a reușit să se califice în finală

HotNews acum 9 ore
Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croaţia, Irlanda şi Luxemburg s-au calificat în finala de sâmbătă a Eurovision, ediţia 68. Natalia Barbu, reprezentanta Moldovei, nu a reuşit să se califice. Prima semifinală a concur

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/18°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°