Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistrita: Nervi şi claxoane în traficul din Bistriţa

Publicat in Adevarul, vineri 24 aprilie 2009 ·

Şoferii sunt furioşi după ce municipalitatea a restricţionat traficul pe bulevardele principale, în timp ce reprezentanţii Primăriei şi poliţiei Rutiere susţin că închiderea pasajelor dintre benzile de circulaţie fluidizează şi disciplinează traficul Muncitorii de la Direcţia de Administrare a domeniului Public au lucrat de zor în ultimele zile la închiderea tuturor porţiunilor de trecere care au separat scuarurile cu verdeaţă de pe bulevardele Republicii şi Independenţei. Rezultatul i-a scos însă din minţi pe şoferi pentru că îi obligă să parcurgă distanţe lungi până să poată face manevre de întoarcere. ,, Aseară am vrut să mă întorc acasă că mi-am uitat ceva. A trebuit să parcurg tot Bulevardul Republicii şi să mai stau şi de 3 ori la semaforul de pe Crinilor”, spune Ştefan Toma, unul dintre şoferii exasperaţi. „Aşa, am ajuns să ocolim jumătate oraşul, dacă vrem să mergem în Decebal de pe Republicii şi consumăm mai multă benzină. Mai bine le lăsau cum au fost, nu le-a fost de ajuns că au redus viteza la 30 de kilometri la oră. Mie nu mi se pare că au fluidizat traficul, mai degrabă au reuşit să ne mănânce nervii”, se plânge, revoltat, Ştefan Toma.

Cele mai afectate de noile măsuri ale municipalităţii sunt firmele de taxi, care se văd obligate să consume mult mai multă benzină. Administratorul de la Total Taxi, Valer Bîgiu susţine că municipalitatea nu s-a consultat cu asociaţiile profesionale din transport şi că rezultatul este un trafic mult mai complicat: „Nu ne-au oferit alternative de întoarcere, consumăm benzină în plus, uzura maşinilor este mai mare. Ne înjură clienţii că nu putem opri. Este foarte greu aşa”, a declarat şeful de la Total Taxi, care crede că numai timpul va demonstra dacă noile măsuri folosesc cuiva. Poliţiştii rutieri susţin că măsura a însănătoşit traficul Şeful Poliţiei Rutiere Bistriţa, comisarul Ionel Pop crede că în pofida discon

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 9 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

11°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

11°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°