Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O’Sullivan – Hawkins, marea finală de la Crucible!

Publicat in Pro Sport, duminică 5 mai 2013 ·

Ediţia 2013 a Campionatului Mondial de snooker a ajuns la ultimul act. Astăzi, în marea finală de la Crucible se vor întâlni Ronnie O’Sullivan şi Barry Hawkins.

Hawkins, la cea mai mare performanţă din carieră

Ce surpriză a reuşit Barry Hawkins în semifinala cu Ricky Walden! Deşi Walden părea favorit după primele sesiuni, la finele cărora a condus cu 6-2, respectiv 9-7, Hawkins a revenit senzaţional. După ce s-a văzut condus cu 12-8 de Walden, Hawkins a intrat parcă în transă! A jucat din ce în ce mai bine şi nu numai că a egalat la 12, ci a preluat şi conducerea. După opt frameuri consecutive câştigate de englezul de 34 de ani, scorul devenise 16-12! Suficient pentru a-i distruge psihicul lui Walden, care nu şi-a mai revenit şi a cedat în cele din urmă cu 17-14. Este prima finală din carieră la Crucible în şapte participări pentru Hawkins, care în primele cinci ediţii la care a luat parte nu s-a calificat mai departe de primul tur, în timp ce în 2011 şi în 2012 a fost eliminat în turul doi. Victoria cu Walden îi garantează lui ”Hawk” un cec de 125.000 de lire, aproape o treime din cât a câştigat până acum din snooker. Prima sesiune a finalei are loc azi, de la ora 16:00, iar câştigător va fi jucătorul care câştigă primul 18 frameuri.

Alba-neagra cu retragerea

Pentru Hawkins, misiunea este însă extrem de dificilă. Îl va întâlni pe Ronnie O’Sullivan, care nu este numai într-o formă excelentă, ci şi favoritul publicului de la Crucible. Şi care pare decis să continue în snooker, contracarându-şi propria declaraţie, oferită presei în urmă cu câteva zile. ”Într-o lume ideală, totul ar fi OK şi aş putea să joc. Dar problemele cu fosta mea prietenă şi banii cheltuiţi pe avocaţi sunt prea mult pentru mine. Am plătit 250.000 de lire onorariu avocaţilor în ultimii ani, deci pierd aproape tot ce câştig. Îmi place să joc

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Hamas a anunțat că acceptă propunerea de armistițiu în Gaza. Oficial israelian: un „șiretlic”

Adevarul acum 28 minute
Conducerea Hamas anunță că a acceptat termenii acordului de încetare a focului în Gaza. Gruparea afirmă că i-a informat pe mediatorii din Qatar și Egipt cu privire la decizia sa, potrivit BBC.

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum 3 ore
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 3 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°