Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatele din învăţământ negociază concedii ieftine pentru profesorii suceveni

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 18 iunie 2013 ·

Oamenii şcolii vor beneficia, şi în acest an, de sejururi în staţiunile de la munte sau mare, pe mai puţini bani faţă de oferta standard a hotelierilor, cu bilete acordate prin sindicatul la care sunt membri.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar sucevean au încheiat o serie de parteneriate cu reprezentanţi ai bazelor hoteliere din staţiunile turistice pentru ca dascălii să beneficieze de concedii la preţuri avantajoase.

Astfel, cu preţuri începând de la 380 de lei pentru un sejur de şase zile, profesorii îşi pot petrece concediul de odihnă în staţiunile de pe litoral (Olimp, Eforie Nord), în staţiunea balneoclimaterică Băile Felix, la Techirghiol sau la Căciulata.

Potrivit lui Dumitru Irimia, vicepreşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar „Spiru Haret”, „dascălii din judeţ pot opta pentru staţiunea Olimp, unde avem un parteneriat, pentru al treilea an la rând, cu hotelul Amfiteatru. Sunt şase nopţi de cazare cu trei variante de preţ, respectiv 384 de lei, 492 de lei sau 564 de lei. Oferte sunt şi pentru hotel Traian din Eforie Nord pentru sejururi de şase sau 12 noţi, cele din urmă putând ajunge la 1.300 de lei cu masă şi cazare. Totodată, profesorii pot opta pentru hotel Petrolul din Eforie Nord sau staţiunea Căciulata”.

Potrivit acestuia, până în prezent aproape 200 de profesori s-au adresat sindicatului pentru a ridica bilete pentru vara lui 2013.

„Din cauza sezonului ploios solicitările nu au fost extrem de multe, dar ne aşteptăm să crească în perioada următoare. Nu ţinem cont de anumite criterii, cei care vin şi ne solicită bilete sunt serviţi”, a mai completat Irimia.

Hotelurile unde sunt cazaţi dascălii sunt cotate, de regulă, cu trei stele, iar camerele oferite sunt decente şi dispun de confortul necesar pentru un sejur plăcut.

„În anii trecuţi distribuiam biletele

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Dinamo s-a despărţit de şase jucători

News.ro acum 53 minute
FC Dinamo a anunţat, joi, că s-a despărţit de jucătorii Goncalo Gregorio, Daniel Iglesias, Domagoj Pavicic, Ricardo Grigore, Neluţ Roşu şi Edgar Ie. “Dinamo este emoţie, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călăto

Germania anunţă un nou ajutor militar pentru Ucraina: Kievul primește armament în valoare de 500 de milioane de euro

G4Media acum o ora
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a anunţat joi că ţara sa va acorda Ucrainei un nou pachet de armament, în valoare de 500 de milioane de euro, transmite dpa, citată de Agerpres. Pistorius a făcut anunţul la Odesa, unde s-a întâlnit cu

Voleibalistul Nicolae Bărbuţă a murit la vârsta de 87 de ani. A fost campion european cu naționala României în 1963

Adevarul acum o ora
Nicolae Bărbuţă, campion european în 1963 cu naţionala României, a murit la vârsta de 87 de ani, a anunţat, joi, Federaţia Română de Volei pe pagina sa de Facebook.

Scandal în Poliție: Diana Șoșoacă s-a filmat pe o motocicletă a forțelor de ordine purtând și casca unui agent VIDEO FOTO

Ziare.com acum 4 ore
După ce Diana Şoşoacă a postat pe reţelele de socializare un clip în care se urcă pe o motocicletă a Poliţiei, purtând o cască de poliţist, Poliţia Română a demarat verificări. De asemenea, senatoarea s-a fotografiat şi cu un agent de poliţie, îmbră

Stoltenberg: Ucraina încă poate câștiga războiul dacă primește un sprijin solid

Wall-Street.ro acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că provocările cu care Ucraina se confruntă în războiul cu Rusia "sunt majore şi în creştere" şi a estimat că armata ucraineană se va putea impune în acest conflict "doar cu un sprijin solid

Joe Biden face prima sa vizită de stat în Franța. Va participa și la comemorarea Debarcării în Normandia, din 6 iunie

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele Statelor Unite face prima sa vizită de stat în Franţa. Joe Biden va fi la Paris în 8 iunie la invitaţia omologului său Emmanuel Macron, a anunţat joi, 30 mai, preşedinţia franceză, conform AFP. Vizita va fi precedată de comemorarea a 80

David Popovici a câștigat finala de 100 metri liber de la Barcelona

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a câştigat finala probei de 100 m liber, în această seară, la reuniunea Mare Nostrum de la Barcelona, cu timpul de 48,49 secunde, un timp chiar mai bun decât cel scos în semifinala care a avut loc tot astăzi, transmit

Kremlinul acuză NATO că încurajează Ucraina să continue "războiul fără sens" cu Rusia

News.ro acum 4 ore
Kremlinul a declarat joi că Statele Unite, NATO şi unele ţări europene încurajează Ucraina să continue ceea ce el a numit "războiul fără sens" al Kievului cu Rusia şi le-a acuzat de escaladarea tensiunilor în ultimele săptămâni, relatează Reuters. R

Vaticanul se opune folosirii de către Ucraina a armelor primite de la aliați pe teritoriul Rusiei. ”Poate declanșa o escaladare”

Ziare.com acum 3 ore
Folosirea de către Ucraina, pe teritoriul Rusiei, a armelor livrate de aliații NATO ar declanşa o "escaladare incontrolabilă" a conflictului, a atenţionat joi, 30 mai, secretarul de stat al Papei Francisc, cardinalul Pietro Parolin, transmite ANSA.

Cod portocaliu de furtună în judeţul Satu Mare / Meteorologii anunţă ploi torenţiale, grindină şi descărcări electrice

News.ro acum 4 ore
Meteorologii au emis, joi, o avertizare cod portocaliu de furtună pentru localităţi din judeţul Satu Mare. Potricvit ANM, până la ora 20.00, este cod portocaliu în localităţile Livada, Medieşu Aurit, Odoreu, Culciu, Apa, Crucişor, Homoroade, Pomi şi

Vremea

București
acum

20°
joi

14°/25°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

17°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/30°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

16°
joi

14°/19°
vin.

16°/23°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

20°
joi

13°/25°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

15°/26°