Într-un documentar despre criza economică care a izbucnit în Statele Unite, DSK, mai cunoscut acum pentru aventurile sale extra-conjugale decât pentru poziţia de fost director al FMI, povesteşte o întâlnire între bancheri influenţi şi oficiali americani. Sursa: VLAD STĂNESCU
Francezul relatează o conversaţie stupefiantă între şefii marilor finanţe şi cei care ar fi trebuit să-i controleze. Primii spuneau: "Suntem prea lacomi, nu putem evita asta. Singurul mod de a evita asta este să avem mai multe controale". Era deja după răsunătorul faliment Lehman Broth. şi spargerea bulei imobiliare. Ulise fusese mai prevăzător. Înainte de cântecul sirenelor le-a cerut camarazilor săi să îl lege de catarg.
De remarcat totuşi că lungul şir de demisii şi retrageri din lumea bancară nu a însemnat găsirea niciunui vinovat. Toţi au plecat cu banii acasă. Şi vorbim de miliarde de dolari. Pagubele au fost acoperite de Trezoreria americană. Adică de cetăţenii americani.
Complicitatea dintre bancheri şi politicieni a fost mai mult decât evidentă. A căuta acum vinovaţii pentru marele colaps ar insemna să vedem şi dincolo de vârful aisbergului. Ceea ce se întâmplă acum în Europa, în cazul datoriilor suverane, nu e departe de acelaşi scenariu. Politicieni şi finanţişti laolaltă au tolerat un mecanism care a generat cea mai mare păcăleală din istoria recentă. Toţi au închis ochii, toţi ştiau care sunt riscurile. Chiar şi agenţiile de rating care se presupunea că evaluează riscurile.
Întrebarea adevărată este: cum a fost posibil un asemenea mecanism? Acum lumea e concentrată pe soluţiile de avarie, pe stingerea focului. Se tipăresc bani, se pompează resurse uriaşe pentru a astupa găurile, se dau mesaje politice de forţă pentru calmarea pieţelor. Dar încrederea nu are cum să crească. Pentru că nimeni nu a pus încă degetul pe rană. De exemplu, disc