Procuratura Generală a anunţat astăzi despre primul caz de condamnare la castrare chimică în Republica Moldova. Bărbatul va sta 19 ani la închisoare, dar va fi castrat abia în ultimele trei luni de detenţie.
Bărbatul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a violat fetiţa concubinei sale, aplicând forţa. Potrivit procurorilor acesta ar fi avut în trecut tulburări psihice, dar în momentul infracţiunii era responsabil de acţiunile sale. "Iniţial inculpatul trebuia să fie condamnat pe viaţă, ulterior s-a propus castrarea chimică", a spus procurorul-şef al Direcţiei Judiciare a Procuraturii Generale, Mircea Roşioru.
Inculpatul nu şi-a recunoscut vina.
Legea care prevede castrarea chimică a violatorilor a intrat în vigoare din 1 iulie 2012 şi prevede castrarea chimică obligatorie pentru abuzul sexual asupra copiilor în vârstă de până la 15 ani. Procedura va fi efectuată în ultimele trei luni de detenţie, pentru a preveni unele erori judiciare şi va fi realizată de instituţiile penitenciare, de comun cu instituţiile medicale.
Castrarea chimică constă în administrarea unor medicamente ce reduc nivelul testosteronului, inhibând astfel dorinţele sexuale. Drept urmare, este redus libidoul şi dispar fanteziile deviante ce duc la abuzul minorilor. Există şi unele efecte secundare, respectiv îngrăşare, pierderea masei osoase şi musculare.
Alte două sentinţe de condamnare în cazuri vizând acţiuni perverse cu caracter sexual şi viol au fost pronunţate recent în raioanele Nisporeni şi Criuleni. Un bărbat din Criuleni, în vârstă de 47 ani, a fost condamnat la 12 ani de închisoare după ce în vara anului 2006, fiind în stare de ebrietate, şi-a molestat sexual fiica de 11 ani.
Despre caz s-a aflat doar anul acesta, când fata i-a mărturisit profesoarei ce i s-a întâmplat acum şase ani. În octombrie 2011, o altă minoră a fost bruscată şi urcată