Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bancile de la Bursa au ajuns doar o umbra a ceea ce erau in urma cu doi ani

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 30 ianuarie 2009 ·

Criza internationala a afectat puternic cotatiile bancilor listate pe Bursa, din vara lui 2007 si pana in prezent actiunile acestora depreciindu-se de 5 pana la 10 ori, scaderi considerate de analisti ca fiind justificate in actualul context.

Pierderile uriase si ajutoarele primite de la stat de bancile internationale au lovit puternic actiunile acestora in prima luna a anului, dupa ce acestea inregistrasera pierderi uriase si anul trecut. Nici bancile de pe Bursa de la Bucuresti nu au fost ocolite.

BRD, cea mai mare banca autohtona listata pe Bursa, a pierdut in ultimul an si jumatate circa 83% din valoare, capitalizarea bancii coborand pe parcursul sedintei de ieri sub pragul de un miliard de euro, pentru prima data dupa patru ani.

Banca Transilvania (TLV), care in luna iulie din 2007 avea o capitalizare de 1,8 mld. euro, a ajuns sa valoreze in prezent doar 190 mil. euro, in timp ce Carpatica (BCC) s-a micsorat de la 300 mil. euro la mai putin de 50 mil. euro.

Nici bancile mari din regiune, cum este Erste, actionarul majoritar al BCR, nu au rezistat mai bine, valoarea grupului austriac scazand de la 18 mld. euro in iulie 2007, la mai putin de 3,7 mld. euro.

Spre comparatie, Citigroup (C), care era acum doi ani cea mai mare banca din lume din punctul de vedere al capitalizarii, avea la jumatatea anului 2007 o valoare de piata de 255 mld. de dolari, iar in acest moment capitalizarea acesteia a ajuns la 22,9 miliarde de dolari. Pierderile uriase anuntate de marile grupuri financiare in debutul acestui an au accentuat scaderile inregistrate de actiunile bancare cotate pe Bursa, de la inceputul anului pierderile fiind cuprinse intre 25% si 50%.

Cele mai afectate au fost bancile cu capital autohton, cele ale Bancii Transilvania depreciindu-se cu circa 40%, daca luam in calcul un pret ajustat cu scaderea pietei pe parcursul perioa

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 4 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 4 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 5 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

30 de trenuri vor uni zilnic orașele din țară cu Marea Neagră și Delta Dunării. Când debutează programul estival "Trenurile Soarelui"

Ziare.com acum 10 ore
Nu mai este mult până ce CFR Călători va da startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiştii vor avea la dispoziţie 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Del

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 3 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

Oficial de la MApN despre aparatul de zbor fără pilot descoperit în județul Botoșani

Ziua Constanta acum 11 ore
Cu privire la informațiile referitoare la aparatul de zbor fără pilot descoperit în luna februarie în județul Botoșani, Biroul de presă al MApN face următoarele precizări: În data de 29 februarie, Ministerul Afacerilor Interne a solicitat sprijinu

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 8 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Un consilier județean din Vaslui arestat preventiv pentru șantaj și camătă, plasat sub control judiciar

Ziare.com acum 4 ore
Consilierul judeţean din Vaslui Costică Lupu, arestat preventiv pentru camătă alături de doi fii ai săi, a fost plasat sub control judiciar. Decizia a fost luată, joi, 16 mai, de Tribunalul Vaslui, hotărârea fiind definitivă. Potrivit deciziei insta

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/26°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/13°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
Constanta
acum

vin.

8°/14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/14°
sâm.

8°/19°
dum.

10°/23°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/24°
dum.

12°/27°
lun.

16°/25°