Metrotehnica Internaţional, companie controlată de Şerban şi Răzvan Weselowski, care deţine un dealer Seat şi un service Skoda, a preluat în primul trimestru al acestui an şi importurile mărcii de motociclete Ducati, un brand situat pe segmentul premium al pieţei, având un preţ de pornire de aproximativ 8.500 de euro cu TVA.
"Am investit peste 600.000 de euro în construcţia unui nou centru pentru motocicletele Ducati. Acesta este amplasat la ieşirea din Bucureşti alături de showroomul Seat", a spus Carmen Rusu, directorul de marketing al Metrotehnica. Compania a înregistrat în 2009 o cifră de afaceri de 2,7 mil. euro şi un profit de 11.700 de euro.
Compania a mai fost dealer Ducati în anul 2007, atunci când importator era firma Motomotion, atât pentru România, cât şi pentru Ungaria, firmă care potrivit Registrului Comerţului avea în 2009 un singur angajat şi pierderi de 7.100 de euro, la o cifră de afaceri de 48.800 de euro.
În ceea ce priveşte vânzările, Metrotehnica şi-a propus să vândă în acest an aproximativ 30 de motociclete Ducati, echivalentul a 10% din piaţa motocicletelor.
"În primul trimestru al acestui an s-au vândut pe piaţa locală aproximativ 140 de motociclete, din care şase au fost Ducati. Dacă situaţia economică ne va permite, am putea livra până la finele anului peste 30 de motociclete", a subliniat Rusu.
Ducati are un preţ de pornire de aproximativ 8.500 de euro cu TVA, cum este cazul modelului Monster M696Ă Plus şi poate ajunge la peste 22.000 de euro în cazul versiunilor de top Superbike. Pe piaţa motocicletelor din segmentul superior mai sunt prezenţi şi cei de la Harley Davidson, marcă importată de Automotive Trading Services, companie controlată de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu. Harley a vândut în România 12 motociclete în primul trimestru, iar până la finele anului compania are în plan