Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au fost desemnaţi câştigătorii concursului de matematică interjudeţean

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

La competiţie au participat 130 de elevi din judeţele Brăila, Buzău şi Ialomiţa. Printre sponsorii concursului s-a numărat şi inspectorul şcolar general, prof. Viorel Botea.

Vineri, în ziua Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la şcoala din Surdila Găiseanca s-a desfăşurat Faza a II-a a concursului de matematică „Identităţi", preşedinte al comisiei de organizare fiind însuşi inspectorul general şcolar, prof. Viorel Botea.

„Confruntarea a avut drept scop educarea spiritului de competiţie ştiinţifică, spontană şi organizată, dar şi punerea în valoare a elevilor din mediul rural, pasionaţi de matematică", ne-a precizat prof. Ionel Lăzărică, de la Şcoala Surdila Găiseanca.

În aceeaşi zi, a fost sărbătorit hramul bisericii din Găiseanca şi patronul spiritual al şcolii. Concomitent, a fost prezentat un program artistic la căminul cultural, susţinut de elevii din ciclul primar, precum şi o competiţie sportivă, destinată copiilor din clasele V-VIII. Au participat inclusiv elevii care veniseră la concursul de matematică.

Iată numele elevilor care au obţinut premiul I la concursul de matematică, destinat copiilor de la clasele V-VIII: Mirel Albu (clasa a V-a, Şcoala Mircea Vodă), Cătălin Saghin (a VI-a la Măxineni), Roxana Chicarosa (a VII-a la Mircea Vodă) şi Daniel Maxim (a VIII-a la Gîrbovi). Premiile II şi III au fost adjudecate de Denisa Gavrilă, Silvana Tanislav, Marinela Ichimescu, Ana-Maria Voica, Mădălina Mucea, Violeta Ionescu, Adelina Mosor şi Roxana Zainea.

Au fost desemnaţi şi câştigătorii competiţiei sportive. La alergări fete: Georgiana Buricea (locul I), Ana-Maria Cioinac (II) şi Ramona Tatiana Mereuţă (III), toate din clasa a VIII-a B.

Echipele de fotbal fruntaşe au fost cele din clasa a VI-a A (locul I), a VIII-a A şi a VII-a A, de la Găiseanca.

Sponsorii concursului de matematică au fost: „Agroleg" Silistraru, BRD - Agenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 19 minute
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 5 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 4 ore
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum 2 ore
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°