Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruinele Hidromecanica, neatinse până în 2013

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 10 februarie 2012 ·

Centrul comercial pe care cei de la compania „Cora România” ar fi urmat să îl inaugureze în acest an la Braşov va fi realizat abia în 2013, susţin reprezentanţii companiei. Mall-ul, care urmează a fi construit în Centrul Civic al Braşovului, va da o nouă faţă zonei pe care până în urmă cu câţiva ani se afla societatea Hidromecanica SA. „Cora România” a cumpărat terenul respectiv în 2010 cu 13 milioane de euro în urma unei licitaţii organizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov.

Reprezentanţii companiei nu au dorit să comenteze prea mult această amânare, declarând doar că „se lucrează la un concept special, integrat în arhitectura oraşului”.

Anul trecut, reprezentanţii companiei au prezentat şi Primăriei Braşov planurile pe care le aveau în zona Centrului Civic al Braşovului. 70% din terenul de patru hectare este atribuit hipermarketului, procentul fiind destul de mare pentru zona în care va fi amplasat. Pe restul suprafeţei, compania a anunţat autorităţile că ar dori să construiască şi un hotel cu 14 etaje, galerii comerciale cu patru etaje, imobile cu birouri şi locuinţe de trei sau patru etaje. În subteran, pe două niveluri, vor fi amenajate 1.264 de locuri de parcare, iar o suprafaţă de 1.800 de metri pătraţi va fi zonă verde.

Directorul general al reţelei de hipermarketuri Cora România, Philippe Lejeune, a declarat în luna martie a anului trecut că investiţiile în centrul comercial pe care compania îl va ridica la Braşov pe amplasamentul care a fost ocupat până în urmă cu câţiva ani de compania Hidromecanica, se vor ridica la 60 de milioane de euro.

În ultimii ani, compania a cheltuit 50 de milioane de euro pentru achiziţia de terenuri în România. Pe unele dintre acestea, firma vrea să demareze construcţia de apartamente, urmând să caute parteneri în acest sens. „Cora” este marcă a grupului Louis Delhaize, prezent pe piaţa

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum o ora
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 23 minute
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 2 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 4 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum 22 minute
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 4 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 6 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 58 minute
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°