Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comandantul forţelor americane din Golf: Este timpul pentru presiuni asupra Iranului

Publicat in Adevarul, duminică 21 februarie 2010 ·

Generalul David Petraeus, comandantul forţelor americane din Irak, Afganistan şi Golf, este de părere că a sosit momentul ca Occidentul să facă presiuni asupra guvernului de la Teheran pentru a respecta condiţiile comunităţii internaţionale în privinţa programului său nuclear, transmite AFP.

Un raport al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) arata că Iranul a ajuns la o îmbogăţire a uraniului de 19,8%, mult peste cei nivelul de 3,5% necesar pentru a servi drept combustibil într-o centrală nucleară. Pentru crearea unei arme nucleare este necesar un uraniu îmbogăţit până la nivelul de 90%.

"Este timpul să mergem pe calea presiunilor", chiar dacă Iranul nu este "gata" în ceea ce priveşte înzestrarea cu arma nucleară, a declarat duminică la NBC generalul David Petraeus, care a precizat că s-au epuizat toate soluţiile de rezolvare pe cale amiabilă a crizei.

SUA nu exclud bombardarea Iranului

În Afganistan talibanii opun o rezistenţă "impresionantă"

Iranul şi programul său nuclear nu a fost singurul subiect abordat de comandantul forţelor americane din Orientul Mijlociu. Referindu-se la ofensiva lansată de NATO şi de aliaţi împotriva talibanilor din Afganistan, acesta a precizat că insurgenţii din regiunea Marjah opun o rezistenţă "impresionantă".

Potrivit acestuia, talibanii din acestă provincie situată în sudul Afganistanului oferă spectacolul unei rezistenţe "impresionante", dar sunt "un pic deconcertaţi" de ofensiva lansată de forţele internaţionale şi afgane.

"Unii dintre ei au fost suprişi de maniera în care a fost condusă operaţiunea. Dar mai sunt fanatici care continuă să se lupte fără să-şi pună niciun fel de întrebări", a declarat generalul Petraeus la canalul NBC, potrivit AFP.

Ofensiva NATO din sudul Afganistanului va dura între 12 şi 18 luni

Comandantul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 58 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°