Compania Ford Motors împarte, gratuit, calculatoare celor 350.000 de angajaţi ai săi. Iar una dintre bunicile lui Elian Gonzales deschide băiatul la şliţul pantalonilor, să vadă dacă "chestia" i-a mai crescut. Fiecare dintre aceste acte este o nestemată de semnificaţie culturală. Ford Motors îşi dotează angajaţii cu intimitate virtuală, legîndu-i astfel şi mai tare de Familia Companiei. N-are nici o importanţă dacă cele 350.000 de calculatoare Hewlett-Packard, cu procesoare de 500 de megahertzi, au sau nu şi un chip de supraveghere. Cît timp toţi muncitorii sînt conectaţi prin aceeaşi tehnologie, compania poate fi sigură că rămîn în laţ. Atmosfera de lucru de la FM va fi, de acum înainte, îmbibată de viaţa dusă pe căile Internetului. Consiliul de conducere al FM va putea informa - şi va putea influenţa - oricînd şi rapid forţa de muncă, prin intermediul acestui über-creier. Şi astfel FM reuşeşte ceea ce comuniştii doar au visat: înfrăţirea unei conduceri paternaliste cu un proletariat loial. Explicaţia oficială pentru această generozitate este îmbunătăţirea "abilităţilor tehnologice", cam ceea ce ar fi difuzarea de reviste porno pentru studiul anatomiei. Pe de altă parte, bunicile lui Elian Gonzales se trag dintr-o cultură ţărănească, încă specializată în intimitatea fizică şi în expresii ale afecţiunii tare îndepărtate de lumea virtuală a Statelor Unite. Dacă şi cubanezii s-ar fi uitat la televiziunile americane în ultimii treizeci de ani, Bunica nu ar fi făcut niciodată ceea ce a făcut. Amestecul letal de grozave mascări şi vinovăţie "anglo" oferit de televiziune ar fi stîrpit din rădăcini astfel de obiceiuri ciudate.

Castro a pus stavilă televiziunii americane şi nici prin gînd nu i-ar trece să dăruiască fiecărui cubanez un calculator, chiar dacă şi-ar putea permite. Prea mare ar fi riscul la care ar expune autoritatea regimului său. Şi totuşi, în mod