Povestea halucinantă a copilului de numai şase ani, sălbăticit şi găsit în 2002 într-o pădure din Făgăraş, în timp ce se hrănea dintr-un cadavru de câine, a avut un final fericit. Povestea halucinantă a copilului de numai şase ani, sălbăticit şi găsit în 2002 într-o pădure din Făgăraş, în timp ce se hrănea dintr-un cadavru de câine, a avut un final fericit.
Traian Căldărar, poreclit pe atunci Mowgli de Făgăraş, are acum 17 ani şi a devenit un adolescent perfect normal. Merge la şcoală, are prieteni, joacă fotbal şi navighează pe internet.
Copilul s-a născut în Polonia din părinţi care cerşeau şi adesea îl ţineau nemâncat sau îl băteau.
Nici acum nu se ştie cum a ajuns în pădurea din Făgăraş, unde a fost găsit de un cioban când se hrănea cu resturi de animale şi nu putea articula nici un cuvânt.
A fost dat în grija unor rude, dar cum şi acestea s-au dovedit că îl neglijau, a fost instituţionalizat şi a ajuns acum să aibă o viaţă normală, după ce mai mulţi specialişti s-au ocupat de reintegrarea lui în societate.
Cazul lui Traian a făcut atunci înconjurul globului şi a fost inclus pe lista celor mai grave zece cazuri de copii sălbăticiţi găsiţi în toată lumea.