Cu evoluţii tot mai nesigure la Inter, Cristi Chivu ar putea schimba aerul anul viitor, mai ales că fotbalistul a intrat în ultimul an de contract cu milanezii, iar aceştia nu i-au propus deocamdată renegocierea. Ultima echipă intrată pe firul achiziţionării sale este Liverpool, care, potrivit presei britanice, ar urma să-i facă fotbalistului o ofertă pe patru ani în perioada imediat următoare.
De asemenea, şi interesul lui Manchester City pentru Chivu este deja de notorietate, principalul susţinător al acestui transfer fiind antrenorul Roberto Mancini, cel care a lucrat cu fostul căpitan al naţionalei României la Inter Milano. Dacă până în prezent s-a simţit foarte bine la Inter, se pare că jucătorul nu exclude deloc posibilitatea de a se îndrepta spre un alt campionat, mai ales că în ultima perioadă nu a excelat în prestaţii bune. Schimbarea competiţiei ar putea fi binevenită, singurul impediment major fiind acela că familia sa s-a acomodat foarte bine la Milano.
Cu evoluţii tot mai nesigure la Inter, Cristi Chivu ar putea schimba aerul anul viitor, mai ales că fotbalistul a intrat în ultimul an de contract cu milanezii, iar aceştia nu i-au propus deocamdată renegocierea. Ultima echipă intrată pe firul achiziţionării sale este Liverpool, care, potrivit presei britanice, ar urma să-i facă fotbalistului o ofertă pe patru ani în perioada imediat următoare.
De asemenea, şi interesul lui Manchester City pentru Chivu este deja de notorietate, principalul susţinător al acestui transfer fiind antrenorul Roberto Mancini, cel care a lucrat cu fostul căpitan al naţionalei României la Inter Milano. Dacă până în prezent s-a simţit foarte bine la Inter, se pare că jucătorul nu exclude deloc posibilitatea de a se îndrepta spre un alt campionat, mai ales că în ultima perioadă nu a excelat în prestaţii bune. Schimbarea