Impresionanta poveste a lui Radu Mărculescu - ”Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică” - a constituit subiectul unui film documentar realizat de Marius Herghelegiu. După 1989, Radu Mărculescu şi-a împărtăşit în pagini memorialistice experienţa prizonieratului în URSS.
Supravieţuitor - poate ultimul - al unei bătălii decisive pentru al Doilea Război Mondial, martor direct al Istoriei şi totodată al unor istorii din viaţa ofiţerilor români şi de alte naţii în lagărele sovietice - istorii de oroare, dar şi eroice sau pur şi simplu emoţionante -, Radu Mărculescu a scris o carte remarcată la apariţia primei ediţii, în 2000, de Monica Lovinescu şi distinsă de Fundaţia Culturală Magazin istoric cu Premiul „Dimitrie Onciul".
Prezenta ediţie Humanitas este cea de a treia a acestei cărţi care, în 2008, a fost tradusă şi în germană.
Lansarea are loc vineri, 22 octombrie, la ora 18.00, la Librăria Cărtureşti. Vor vorbi Neagu Djuvara, Dan C. Mihăilescu şi Lidia Bonea. Impresionanta poveste a lui Radu Mărculescu - ”Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică” - a constituit subiectul unui film documentar realizat de Marius Herghelegiu. După 1989, Radu Mărculescu şi-a împărtăşit în pagini memorialistice experienţa prizonieratului în URSS.
Supravieţuitor - poate ultimul - al unei bătălii decisive pentru al Doilea Război Mondial, martor direct al Istoriei şi totodată al unor istorii din viaţa ofiţerilor români şi de alte naţii în lagărele sovietice - istorii de oroare, dar şi eroice sau pur şi simplu emoţionante -, Radu Mărculescu a scris o carte remarcată la apariţia primei ediţii, în 2000, de Monica Lovinescu şi distinsă de Fundaţia Culturală Magazin istoric cu Premiul „Dimitrie Onciul".
Prezenta ediţie Humanitas este cea de a treia a acestei cărţi care, în 2008, a fost tradusă şi în germană.
Lansarea are loc vineri, 22 o