Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Exploziile caselor se ţin lanţ în judeţ

Publicat in Adevarul, miercuri 6 ianuarie 2010 ·

Doi bătrâni şi-au pierdut viaţa în ultimele două săptămâni după ce casele în care locuiau au explodat. Ambele deflagraţii s-au produs pe fondul unor acumulări de gaze în locuinţele victimelor, iar o simplă scânteie a îndurerat două familii.

Cea mai recentă nenorocire s-a petrecut ieri în satul Curteni, comuna Sântana de Mureş în casa familiei Kovacs, unde bătrâna Kovacs Viorica de 84 de ani a pierit strivită sub dărâmături după ce casa în care locuia de-o viaţă s-a făcut bucăţi. Cea de-a doaua deflagraţie s-a produs pe 21 decembrie 2009 în comuna Căpuşul de Câmpie.

Şi-a găsit mama sub un perete

Kovacs Nicolae nu va uita niciodata ziua de 5 ianuarie, deoarece în acestă zi şi-a găsit mama strivită de un perete al locuinţei sale. „Cu 15 minute înainte de explozie am fost la ea în cameră. Stătea în pat, nu putea să meargă prea bine, dar nu se lăsa. Îi plăcea să facă ea totul prin casă. Am văzut-o, era bine, apoi am plecat la mine acasă şi în timp ce mâncam am auzit o bubuitură puternică. Am ieşit din casă şi am fugit acolo. Am căutat-o printre dărâmături şi am găsit-o sub un perete. Avea puţin puls. Am stat lângă ea până ce-au venit Slavarea şi Pompierii. Au încercat s-o salveze dar n-au mai reuşit”, spune printre lacrimi fiul bătrânei. La cei 84 de ani ai săi, Kovacs Viorica era o femeie plină de viaţă, cu trei copii, şase nepoţi şi nouă strănepoţi.

A murit din cauza arsurilor

Suciu Alexandru de 76 de ani din localitatea Căpuşul de Câmpie a murit în Ajunul Crăciunului, după ce 98% din suprafaţa corpului i-a fost arsă în incendiul izbucnit după ce casa i-a explodat. Concubina acestuia, Maria Trif de 70 de ani a fost şi ea rănită în incendiu. Deflagraţia s-a produs tot în urma unei acumulări de gaze. În ambele cazuri vecinii n-au simţit miros de gaz în zonă.

Mortul e vinovat

Reprezentanţii E.ON Gaz Distribuţie au demarat anch

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei cutremure, în mai puțin de 24 de ore, în Maramureș. Toate au fost de suprafață și magnitudine redusă

Ziare.com acum o ora
Trei cutremure de suprafaţă, de magnitudine redusă, s-au produs în Maramureş, în mai puţin de 24 de ore. Marţi dimineaţă, în zona Maramureş, la ora 8,31, a avut loc un cutremur de magnitudine 2,4, la o adâncime de 3,4 km. Cutremurul s-a produs în ap

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum o ora
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

Elevii, din nou la cursuri după vacanța de Paști. Când va începe vacanța de vară?

Ziua Constanta acum o ora
Elevii s-au întors miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cur

Război în Ucraina, ziua 804. Atac aerian asupra infrastructurii energetice din întreaga ţară

Press Alert acum 44 minute
Foto: arhivă Un atac aerian rusesc asupra Ucrainei a avariat mai multe instalații din infrastructura energetică din întreaga țară, au declarat miercuri oficiali ucraineni, citați de Reuters. „Un alt atac masiv asupra industriei noastre energetice”,

Lumea tocmai a înregistrat cea mai fierbinte lună aprilie din istorie

Mediafax acum 33 minute
Fiecare lună începând cu iunie 2023 s-a clasat ca fiind cea mai caldă înregistrată vreodată pe planetă, comparativ cu luna corespunzătoare din anii precedenţi, a precizat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, conform Reuters. Incluzând lu

Săptămâna Luminată. Ce NU au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște

Gandul acum 37 minute
Săptămâna Luminată. Ce nu au voie să face credincioșii în miercurea de după Paște! Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşt

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum o ora
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului. Cerinţele acestora

Mediafax acum 10 minute
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorien respectarea no

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum o ora
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°