De când a venit pe lume, adică de 3 ani, micuţa Ştefania Dumitru se luptă. S-a luptat cu o atrezie de esofag - adică îi lipseau câţiva centimetri din acesta - operată în Germania. Apoi, cu un reflux gastro-esofagian urmat de o stenoză a esofagului. Nu poate mânca decât lapte praf, dintr-o marcă anume. Iar costurile pentru laptele necesar - 55 de lei cutia şi din care papă aproape o cutie pe zi - şi pentru medicamente se ridică la 3.000 de lei lunar. Pe când familia fetiţei abia adună 1.500 de lei din veniturile părinţilor. De când a venit pe lume, adică de 3 ani, micuţa Ştefania Dumitru se luptă. S-a luptat cu o atrezie de esofag - adică îi lipseau câţiva centimetri din acesta - operată în Germania. Apoi, cu un reflux gastro-esofagian urmat de o stenoză a esofagului. Nu poate mânca decât lapte praf, dintr-o marcă anume. Iar costurile pentru laptele necesar - 55 de lei cutia şi din care papă aproape o cutie pe zi - şi pentru medicamente se ridică la 3.000 de lei lunar. Pe când familia fetiţei abia adună 1.500 de lei din veniturile părinţilor.
Aşa o fi vrut Dumnezeu, ca Ştefania să vină pe lume, în august 2009, fără 3 centimetri din esofag. Şi viaţa sa şi a familiei ei modeste să se transforme încă de atunci într-o lungă şi anevoioasă luptă.
Atrezia esofagiană, cum se numeşte boala aceea, a fost operată, până la urmă, prin ajutorul unor oameni senini la suflet, într-o clinică din Karlsruhe, Germania. Iar medicii de acolo au completat bucăţica lipsă din organ, astfel încăt esofagul să ajungă, totuşi, până la stomac, precum la oamenii normali. Şi se părea că va fi bine. Dar n-a fost aşa, fetiţa fiind depistată şi cu reflux gastro-esofagian. Tot ce mânca vomita, singurul aliment pe care-l tolera bine fiind laptele praf, Nutren Junior. La 3 ani, abia de cântăreşte 9 kilograme, deşi zâmbetul îi e plin de viaţă, ochii plini de curiozitate. După încă o vreme, a sosi