Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vosganian, Nicolăescu şi Chiriţoiu vin la conferinţa ZF "Cei mai mari jucători din economie"

Publicat in Gandul, miercuri 19 iunie 2013 ·

Miniştrii Varujan Vosganian, Eugen Nicolăescu şi preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, vor participa la conferinţa Ziarului Financiar "Cei mai mari jucători din economie" care va avea loc joi, de la ora 09.00, la Hotel Radisson.

Cea de-a noua ediţie a conferinţei "Cei mai mari jucători din economie" este organizată de Ziarul Financiar cu sprijinul Consiliului Concurenţei şi va reuni aproximativ 200 de persoane. Conferinţa este structurată în trei sesiuni: o sesiune plenară, urmată de două sesiuni consecutive dedicate domeniilor farma şi telecom, în cadrul cărora liderii celor mai mari 80 de pieţe din economie sunt invitaţi să facă o analiză a evoluţiei afacerilor lor într-o perioadă marcată de începutul creşterii economice.

După cinci ani, în care economia românească s-a zbătut între recesiune şi creşteri firave, oficiali ai statului, reprezentanţi ai celor mai mari companii din România, de stat sau private, oameni de afaceri, sunt asteptaţi la o dezbatere referitoare la domeniile în care România este puternică şi care pot constitui pe viitor un punct de plecare pentru o creştere economică solidă şi pentru o recuperare cât mai rapidă a decalajelor faţă de celelalte state europene.

Cine sunt cei mai puternici jucători din economia locală, liderii celor mai mari 80 de pieţe din economie; ce pot învăţa companiile mici, antreprenorii care au pus bazele unei afaceri în criză de la cei care stabilesc în fiecare an direcţiile de dezvoltare ale celor mai mari 80 de pieţe; care sunt industriile unde "au căzut cele mai multe capete", dar şi sectoarele ferite de insolvenţe şi falimente şi ce asteaptă antreprenorii şi executivii de top din România de la Guvern pentru a-şi putea menţine companiile pe creştere şi a păstra salariaţii sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi dezbătute în cadrul conferinţei "Cei mai mari jucători din econ

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 40 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 45 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Italia consideră că declaraţiile lui Macron despre intervenţia în Ucraina sporesc tensiunile. „Dacă ar izbucni un conflict, am avea multe de pierdut”

HotNews acum o ora
Ministrul italian al apărării Guido Crosetto consideră că declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron despre posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina „sporesc tensiunile”. Guido Crosetto, ministrul italian al apărăriiFoto: Mauro Scrobogna

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum 2 ore
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°