Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ileana Lazariuc si-a aparat iubitul la bara

Publicat in Adevarul, vineri 26 august 2005 ·

In schimb, Robert Mircea Sandu spune ca Tiriac jr. a consumat cocaina Ileana Lazariuc a fost audiata, ieri, la Tribunalul Bucuresti in dosarul "Cocaina pentru VIP-uri", in care logodnicul sau, Alexandru Tiriac, este acuzat de consum de droguri si punerea la dispozitie a locuintei in vederea consumului de stupefiante. Ileana a negat ca iubitul ei ar fi consumat droguri sau ca ar fi organizat petreceri tocmai pentru a facilita consumul de cocaina. Tot in fata instantei a dat declaratii si unul dintre administratorii unui imobil apartinand lui Tiriac jr. El a spus insa ca nu l-a vazut niciodata pe Alexandru consumand droguri. La polul opus s-a aflat nepotul lui Mircea Sandu, presedintele FRF, Robert Mircea Sandu - singurul arestat si condamnat la trei ani de inchisoare in dosarul "Cocaina" - care a sustinut in fata instantei Tribunalului Bucuresti ca stie ca Alexandru Tiriac consuma droguri, chiar el vazandu-l de nenumarate ori. El a precizat ca numele de cod al cocainei era "tricou" si ca se cunoaste cu Alexandru din 1992-1993, iesind foarte des impreuna in locuri unde se consuma cocaina. Robert Mircea Sandu nu a putut preciza daca in 2001, la petrecerea organizata de Tiriac junior la Hotelul "President" din Mangalia, acesta a consumat cocaina, intrucat nu a fost acolo. Nici in cel de-al doilea moment subliniat de procurori in dosar - o petrecere din 2002 - Robert Mircea Sandu nu a putut spune daca Tiriac jr. a consumat droguri, nefiind nici de aceasta data prezent. Mai mult, Sandu a indicat si perioada in care Alexandru Tiriac s-ar fi apucat de droguri - 2003-2004. Alti doi martori ai acuzarii - Simona Marin si Radu Nastase - care au avut si statutul de martori sub acoperire in aceasta cauza, nu s-au prezentat ieri la proces, ei urmand a fi adusi cu mandat in data de 23 septembrie. Nici logodnica fotbalistului Bogdan Stelea, Lili Sandu, citata sa dea declaratii in do

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Tradiții și superstiții în Duminica Floriilor. Obiceiuri și semnificații

Ziua Constanta acum o ora
Duminica Floriilor sau Intrarea Domnului în Ierusalim este cea mai mare sărbătoare din Postul Mare și amintește de intrarea triumfală a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului, a doua zi după ce L-a înviat pe Lazăr. Astfel, oamenii, auzind de venirea

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 34 minute
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Record la licitație: un ceas de aur al unui pasager de pe Titanic a fost vândut cu peste un milion de euro

Wall-Street.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit împreună cu corpul celui mai bogat pasager al vasului Titanic a fost vândut la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebra navă, potrivit casei de licitaţii b

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 39 minute
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Gabriela Firea îşi depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum 2 ore
Gabriela Firea îşi va depune candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul va avea loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Poliția din Germania a arestat un cetățean rus care a înjunghiat mortal doi bărbați ucraineni

Ziare.com acum 43 minute
Autoritățile germane au arestat, sâmbătă seară, 27 aprilie, un cetăţean rus suspectat de uciderea a doi cetăţeni ucraineni într-un mic oraş din sudul Germaniei, relatează dpa. Doi bărbaţi ucraineni au fost înjunghiaţi mortal, sâmbătă seară, la un ma

Fostul producător de film Harvey Weinstein a fost spitalizat

News.ro acum 3 ore
Harvey Weinstein, fost producător de film, a fost spitalizat la doar câteva zile după ce condamnarea sa pentru viol din 2020 în New York a fost anulată, a declarat avocatul său, conform BBC. Arthur Aidala a declarat că acesta a fost mutat vineri la

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/22°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°