Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MRU: În locul lui Antonescu mi-ar fi rușine să mă uit la portretele Brătienilor

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 16 octombrie 2012 ·

Preşedintele Partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu, priveşte "cu tristeţe" la felul în care conducerea PNL ia decizii, făcând referire la faptul că europarlamentarul George Becali va candida pentru un post de parlamentar având susţinere liberală. Sursa: VLAD STĂNESCU

Ungureanu a fost el însuși membru PNL până la jumătatea acestui an. "Privesc cu tristeţe felul în care se alterează, pe zi ce trece, mecanismul altădată democratic, prin care conducerea PNL lua decizii", declară el, conform Agerpres. "Şi, uitându-mă la declaraţiile altor membri proeminenţi ai conducerii PNL, îmi dau seama, sunt îndreptăţit să trag concluzia, că această candidatură este rezultatul unui troc politic, instrumentat de preşedintele PNL, domnul Antonescu, a cărui fantezie politică nu cunoaşte margini".

Ungureanu mai spune că acest mod de a face politică "ilustrează decăderea etică în care se află conducerea PNL şi prezenţa improprie a domnului Antonescu în fruntea singurului partid istoric aflat astăzi la putere". "În locul domniei sale, mi-ar fi ruşine să mă uit la portretele Brătienilor", a declarat Ungureanu.

Antonescu nu jură pe Brătieni

De fapt, Antonescu a dat de înțeles, acum câteva luni, că Brătienii nu sunt pentru el un model de moralitate. Cu couă zile înaintea referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, Antonescu, invitat al lui Dan Diaconescu la OTV, își exprima următoarea opinie despre aceștia: "Dar de ce se învârt (în mormânt - n.r.), erau foarte democraţi Brătienii? Aflaţi că nu. Brătienii conduceau cu mână de fier, ceea ce nu e cazul meu.(...) Partidul Naţional Liberal era un partid democratic, dar conducerea în interiorul PNL a fost întotdeauna destul de autoritară", a replicat Antonescu, conform mediafax.ro.

Liderul liberal a mai spus că "Brătienii au făcut şi ei tot felul de combinaţii, tot felul de lucruri discutabile", d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 40 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Cod galben de instabilitate atmosferică

Radio Mures acum 13 minute
Meteorologii au emis în această dimineață o avertizare cod galben de ploi, valabilă până deseară, la ora 23, în mai multe județe. Potrivit ANM, vor fi perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã care se va manifesta prin frecvente descãrcãri el

Înmatriculările noi de maşini second-hand au crescut cu 4,5%

Mediafax acum 25 minute
În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatr

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum o ora
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Burduja cere fotografii cu Bucureştiul pe care Nicuşor Dan „refuză să îl vadă”

Mediafax acum 25 minute
„Tuturor bucureştenilor, din toate colţurile oraşului. Haideţi să îi arătăm primarului Nicuşor Dan Bucureştiul de care fuge. Nicuşor Dan spune că nu a văzut un şobolan în aproape patru ani de mandat. La fel, primarul Capitalei nu pare să aibă cunoşt

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 18 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Poliţiştii locali protestează miercuri în faţa Guvernului

Mediafax acum 17 minute
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală anunţă pentru miercuri un protest în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie şi respectarea

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°