Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„A fost MĂCEL“ la concursul pentru posturile de inspector ANTIFRAUDĂ

Publicat in Monitorul de Vrancea, luni 21 octombrie 2013 ·

Ocuparea unui post de inspector antifraudă este un lucru mai dificil decât se aşteptau unii dintre candidați. Conform unor surse oficiale, testul scris, examen care a fost susţinut sâmbătă, a inclus 40 de întrebări, fiecare punctată cu 2,5 puncte. Majoritatea întrebărilor au fost din Codul Vamal şi legi speciale, mai puţin din Codul Fiscal. „A fost un măcel“, au descris unii dintre candidaţi, prima probă din concurs.

Examenul a avut loc în diferite locații din Bucureșit, indiferent că a fost vorba de persoanele care au optat pentru un post la Direcția de Combatere a Fraudelor sau la Direcția Regională Antifraudă. După proba scrisă urmează interviul final, organizat la o dată ce va fi anunţată de reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Pentru cele trei posturi de inspector antifraudă de la Direcţia de Combatere a Fraudelor, arondaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, au fost depuse zece candidaturi. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunţat că au fost admise candidaturile lui Nicu Tălmaciu, Cicerone Costinel Chiriac, Costel Stan şi Ştefania Mărmureanu pentru postul de inspector asistent. Pentru postul de inspector principal au fost admise dosarele depuse de Dorica Mateescu, Lucian Petrea şi Ionel Adrian Albu. Pentru funcţia de inspector debutant s-au înscris Andreia Ramona Slavu, Gabriel Cezar Chelariu şi Adrian Dragne. Toţi aceştia s-au prezentat la concurs, rezultatele urmând să fie afişate în cursul zilei de astăzi.

De la proba scrisă pentru ocuparea unor posturi în cadrul Direcției Regionale Antifraudă de la Constanţa au lipsit însă Marian Vâlcu şi Mihai Grigoraş.

Pe lângă pregătirea de specialitate şi vechimea în funcţie, candidaţii au nevoie de avizul psihologic care priveşte evaluarea psihologică complexă şi avizul psihologic cu privire la aprecierea nivelului de integritate al candidatu

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°