Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Foştii militari brăileni au pus "tunurile" pe Băsescu

Publicat in Vocea Brailei, joi 3 februarie 2011 ·

* cele circa 200 de persoane participante la mitingul de protest de ieri au strigat lozinci împotriva preşedintelui şi a premierului * protestatarii i-au înmânat un ultimatum prefectului, în calitate de reprezentant al Guvernului în teritoriu menţionând că, dacă revendicările nu le sunt rezolvate, pe 1 martie se vor afla în faţa Palatului Victoria, împreună cu zeci de mii de colegi din toată ţara

Peste 200 de pensionari militari brăileni au participat, ieri, la un miting de protest, în faţa Palatului Administrativ. Agitând pancarte cu imagini ridiculizate ale preşedintelui Băsescu, premierului Emil Boc sau miniştrilor Elena Udrea şi Gabriel Oprea, protestatarii au huiduit şi au suflat în fluiere şi trompete, scadând lozinci precum "Jos Băsescu şi ai lui, trădătorii neamului!", "Trădătorul!", "Ruşine!". Evident, foştii militari îşi exprimau astfel nemulţumirea faţă de faptul că li s-au micşorat pensiile, în cadrul unei recalculări pe care o consideră incorectă. "S-au făcut reduceri fără niciun fel de bază. Sunt oameni cărora nu li s-au luat în calcul 10-12 ani de muncă, perioadă «pierdută» prin arhivele Ministerului Apărării. Prin aceste recalculări, celor mai mulţi dintre noi li s-au micşorat pensiile cu 50-60%, în timp ce doar câtorva li s-au mărit cu maxim 2%", ne-a explicat unul dintre protestatari. Foştii militari spun că Guvernul, în frunte cu primul ministru, a declanşat un adevărat război de imagine şi psihologic, proferând insulte de genul "nesimţiţii" şi "cu mâna întinsă ca la pomană". "Vă somăm să restauraţi rapid statutul cadrelor militare în rezervă cât şi adevărul, prezentându-ne scuze publice şi recunoscând public faptul că media pensiilor militare a fost nu de 2.000 lei ci de 1.440 lei, la MAI, şi 1.493, la MApN, la nivelul lunii octombrie 2009, când aţi declanşat atacul împotriva noastră", se arată într-un memoriu adrestat Guvernului şi înm

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum o ora
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 4 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 6 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 2 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 6 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 2 ore
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 7 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 4 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Vremea

București
acum

16°
mie.

13°/17°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

17°
mie.

9°/17°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

18°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/22°