Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ouatu şi România travestită

Publicat in Dilema Veche, joi 23 mai 2013 ·

Încurajat febril de fani şi plin de fanfaronadă în presa locală, Cezar Ouatu nu a reuşit decît un loc 13 la Eurovision. În schimb, el s-ar putea clasa pe locul I în topul celor mai penibile dintre penibilele noastre prestaţii la concursul de muzică. Din păcate, asta nu e o simplă curiozitate, fiindcă Ouatu şi alţii ca el au susţinătorii lor şi un astfel de personaj ne-ar putea reprezenta, cum se spune, şi în contexte mai serioase decît un spectacol TV lipsit de pretenţii.

După ce, nevotat nici de românii din Spania, Italia sau Moldova, nu a prins măcar top 10, contratenorul a găsit o explicaţie sui generis: „Jocurile erau făcute“, pentru a se plînge că „am fost lovit şi biciuit de toţi“ în ţară, cu precizarea că, dacă ar fi reprezentat o Italie, de exemplu, ar fi cîştigat concursul.

DE ACELASI AUTOR Inventarul televiziunilor fantomă Ce-a avut, dom'le, englezul ăla cu noi? Se poate fără Facebook? Cum s-a globalizat Inna În reveriile cîntăreţului se ascunde şi o gogoaşă de proporţii, cea cu lovitul şi biciuitul. Ouatu nu avea cum să nu fie subiect de ironii, la prestaţia stridentă, de paiaţă, pe care a avut-o. Însă, ceea ce e mai trist, omul a avut (şi are) fanii lui. „Cezar a fost impecabil, momentul – memorabil!“ exulta o Paula Seling. „Măcar a fost ceva aparte. Tare! Neaşteptat! Era ceva care ieşea din tipar“ – s-a bucurat Mircea Badea. Mai puţin încîntat de rochie şi de prestaţie, ex-dirijorul Mădălin Voicu considera, totuşi, vocea lui Ouatu „una dintre primele cinci de contratenor din lume“, în timp ce faimoasa Angela Gheorghiu îl iubea, îl critica şi apoi îl iubea din nou pe cîntăreţ, într-un mod prea confuz pentru a putea fi rezumat aici. În timp ce acesta cîştiga locul I în sondaje de cititori (desigur, români), pe reţelele sociale ploua cu mesaje marţiale de încurajare. O doamnă – care se prezintă pe Facebook drept „fostă solistă la Operele d

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 30 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar

News.ro acum 34 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. ISU Constanţa anunţă, miercuri seară, un incendiu la o locomotivă. Incidentul s-a produs la i

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum o ora
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum o ora
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 30 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Declarație șocantă a lui Erdogan: ”Următoarea țină a Israelului va fi Turcia dacă va învinge Hamas“

Ziare.com acum 58 minute
Președintele turc spune că gruparea teroristă palestiniană apără Anatolia, precum și „propriul pământ” în războiul cu Israelul. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a susținut miercuri,15 mai, că Israelul „va pune ochii” asupra Turciei dacă va reu

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°