Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL- PREGÃTIRI: Veşti proaspete din tabăra stegarilor în cantonamentul din Slovenia

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 2 iulie 2012 ·

Stegarii se află de 11 zile în cantonamentul de pregătire a noului sezon din Slovenia, unde au susţinut şi patru meciuri amicale, ultimul aseară după închiderea ediţiei.

De patru zile stegarii au primit alţi trei jucători care au completat lotul, iar la pregătirea cu echipa a revenit şi Ricardo Machado, care a avut probleme medicale.

Cei trei noi jucători au ajuns în cantonamentul condus de Ionuţ Badea în seara zilei de joi 28 iunie, iar a doua zi dimineaţa au participat la primul antrenament unde au şi făcut primele declaraţii.

Iulian Popa a revenit acasă

Fostul jucător braşovean Iulian Popa a revenit sub Tâmpa, declarându-se deosebit de mulţumit de alegere: ”M-am întors acasă şi sunt foarte fericit. Mă bucur că am revenit la FC Braşov şi sper să ajut echipa cât mai mult şi să răsplătesc încrederea acordată de cei de aici. Am mai avut şi alte oferte, dar eu am dorit să revin la Braşov. În primul rând am ales cu inima, am insistat să ajung aici şi mă bucur că s-a realizat acest transfer. Mai întâi trebuie să mă acomodez cu echipa şi să mă pun la punct cu pregătirea fizică. Îmi propun să joc cât mai bine şi să avem rezultate frumoase pentru că Braşovul merită o echipă bună în prima ligă. Din actualul lot îi cunosc pe Buga şi Hadnagy, iar cu Olariu am fost coleg la Vâlcea”.

O revenire în România

Portarul Pedro Taborda cunoaşte fotbalul românesc pentru că a evoluat la Timişoara o perioadă de timp:”Sunt bucuros că am ajuns la FC Braşov. Am revenit în România, unde am mulţi prieteni pentru că am jucat 3 ani la Timişoara unde m-am simţit foarte bine. Am acceptat oferta pentru că FC Braşov este o echipă de tradiţie în fotbalul românesc şi cred că putem face lucruri frumoase înpreună. Am venit să ajut echipa să ocupe un loc cât mai bun în clasament. Ştiu că Brasovul a avut portari buni în ultimi ani, Stelea, Coman sau Mario Felgu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 8 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

De luni începe sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a. Peste 500.000 de elevi vor susţine examene

News.ro acum 17 minute
Sesiunea de evaluări naţionale pentru elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a începe luni, peste 500.000 de elevi urmând să susţină examene la limba română, matematică şi ştiinţe ale naturii şi la limba maternă. Durata alocată rezolvării este de

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 10 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum o ora
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 9 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 11 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 8 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 11 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 8 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

4°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°