Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jocul nu merge, Steaua suferă!

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 9 februarie 2009 · ·

În faţa unei echipe care a jucat în Champions League în actualul sezon, roş-albaştrii şi-au arătat limitele şi au dezamăgit crunt, inclusiv în apărare

Ultimul meci la care Marius Lăcătuş a mai putut simula o echipă care să se apropie de cea cu care va debuta în retur peste mai puţin de 3 săptămîni a fost un fiasco. Cu jucătorii de bază pe teren, cu o apărare a cărei medie de înălţime a fost de 1,90 metri, Steaua s-a chinuit serios în faţa unei formaţii care a terminat pe locul 3 într-o grupă cu Manchester, Villarreal şi Celtic Glasgow în toamna Ligii Campionilor, dar care la finalul turului se află abia pe locul 6 în prima ligă din Danemarca. Ascultă declaraţia dată după meciul cu Aalborg de Marius Lăcătuş (video)

Apărare găurită

Poate cea mai mare îngrijorare a lui Lăcătuş după meciul de aseară poate fi prestaţia întregii defensive. Cernea n-a mai fost portarul sigur de pînă acum şi l-a scos din sărite pe Lăcătuş cînd a bîlbîit un balon în finalul primei reprize. Apoi, Rada a greşit la golul danezilor din prima repriză, avînd un plasament greşit, plus că a avut şi alte ezitări în joc, apostrofate de vocea dură a "Fiarei". Goian n-a împutut împiedica golul, atacantul lui Aalborg marcînd cu capul chiar de lîngă el, în timp ce Ghionea a avut şi el o eroare gravă în minutul 44. Vezi golul marcat de Aalborg (video)

Kapetanos n-a mişcat

Steaua s-a înşelat dacă a crezut că grecul Kapetanos poate rezolva de unul singur faza ofensivă. Aseară, acesta a fost anihilat perfect de o echipă incredibil de bine organizată în apărare şi, cum pe bancă bătea vîntul în privinţa unor soluţii viabile, Steaua a continuat să se chinuie în atac.Vezi golul anulat al Stelei, marcat de Kapetanos (video)

Închizătorii, cei mai ofensivi

Poate tocmai de aceea, a fost nevoie la finalizare de apariţia lui Ovidiu Petre, în prima repriză,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 51 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 41 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 40 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 47 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 4 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum 59 minute
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°