Fundaşul naţionalei României, Răzvan Raţ, a declarat, marţi seară, după victoria din meciul cu Estonia, scor 2-0, de pe Arena Naţională, că este mândru de ce a realizat prima reprezentativă şi speră ca "tricolorii" să aibă noroc în dubla manşă din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială.
"Cu mulţumirile de rigoare mergem la baraj. Noi am avut doar 2-0, dar cu ocaziile avute am fi putut să mai marcăm. Rămâne să ne pregătim la cluburi şi să ne facem treaba cât mai bine la baraj. Îi chemăm pe suporteri să vină la meciul de acasă pentru că avem nevoie de ei. Deocamdată se vede doar barajul. Lumea nu trebuia să-şi creeze o falsă impresie că suntem la Cupa Mondială. Dacă se întâmpla altceva decât ne-am fi dorit toţi, s-ar fi spus că suntem o generaţie de rataţi. Dar nu este aşa, suntem o generaţie care nu a avut rezultatele celei de dinainte. Nu pot spune pe cine am prefera la baraj, teoretic se poate întâmpla orice, dar practic putem câştiga cu oricare din adversarele pe care le putem întâlni. Nu voi sărbători, nu avem nevoie să sărbătorim acum, asta a fost doar o campanie care ne-a dus la baraj. Ar trebui să sărbătorim atunci când ajungem la Rio, sub statuia lui Iisus. Nu am făcut calcule la începutul campaniei, am crezut doar că putem face lucruri bune şi credem în continuare. Bourceanu ar fi o pierdere, e un jucător care dă linişte la mijlocul terenului", a spus Raţ.
Fundaşul Dorin Goian consideră că naţionala României a făcut o campanie de calificare foarte bună: "Suntem la baraj şi suntem bucuroşi. Cred că de la începutul calificărilor ne-am gândit că ne putem bate pentru locul doi. Cred că am făcut o campanie foarte bună, deşi se putea şi mai bună. Mulţumim Olanda!".
Reprezentativa României şi-a asigurat prezenţa la barajul de calificare pentru Cupa Mondială din 2014, după ce a încheiat pe locul doi în Grupa D a preliminariilor din zona E