Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenţia asupra situaţiei extrem de grave în care au ajuns pacienţii din România, nevoiţi să plătească mult mai mult pentru tratamente, după ce a fost schimbat mecanismul de compensare al medicamentelor. COPAC face apel la toţi pacienţii, medicii şi farmaciştii afectaţi de măsura luată de CNAS să semnaleze situaţiile concrete cu care s-au confruntat în momentul în care au ajuns în farmacie cu reţeta de tratament pe site-ul www.faracompensare.ro. (...)
Publicitate „Vom aduna toate mesajele primite de la pacienţi şi vom merge cu ele la preşedintele CNAS, dr. Lucian Duţă, care a promis un acces mai mare la tratament pentru toţi bolnavii. Ceea ce se întâmplă acum în farmacii demonstrează că am fost minţiţi. Creşterea coplăţii nu fost doar de 10%, aşa cum au anunţat oficialii CNAS, ci este în medie de 125%“, a declarat Cezar Irimia, preşedintele COPAC.
Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) atrage atenţia asupra situaţiei extrem de grave în care au ajuns pacienţii din România, nevoiţi să plătească mult mai mult pentru tratamente, după ce a fost schimbat mecanismul de compensare al medicamentelor. COPAC face apel la toţi pacienţii, medicii şi farmaciştii afectaţi de măsura luată de CNAS să semnaleze situaţiile concrete cu care s-au confruntat în momentul în care au ajuns în farmacie cu reţeta de tratament pe site-ul www.faracompensare.ro. (...)
Publicitate „Vom aduna toate mesajele primite de la pacienţi şi vom merge cu ele la preşedintele CNAS, dr. Lucian Duţă, care a promis un acces mai mare la tratament pentru toţi bolnavii. Ceea ce se întâmplă acum în farmacii demonstrează că am fost minţiţi. Creşterea coplăţii nu fost doar de 10%, aşa cum au anunţat oficialii CNAS, ci este în medie de 125%“, a declarat Cezar Irimia, pre