Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei cazuri grave de stenograme livrate presei ilegal, în care CSM nu s-a sesizat. Predecesorul lui Morar îl apără pe Blejnar

Publicat in Jurnalul, duminică 21 octombrie 2012 ·

În afara programului legal de muncă, Consiliul Suprem al Magistraturii s-a sesizat în urma apariţiei în presă a stenogramelor cu interceptările din dosarul Motorina, în care apare şi preşedintele Traian Băsescu.

Inspecţia Judiciară din cadrul CSM va efectua verificări la DIICOT Braşov şi Tribunalul Braşov, pentru a vedea cum au ajuns interceptările în posesia jurnaliştilor.

Vineri seara, procurorul de caz, Marian Drilea, care şi-a retras candidatura la şefia DNA, declara că este regretabilă scurgerea acestor informaţii.

Sorin Blejnar a depus plângeri la adresa procurorului de caz, atât la CSM, cât şi la DIICOT, fostul şef al ANAF considerându-se hărţuit de către Drilea. Ambele sesizări au fost respinse ca nefondate, dosarul Motorina fiind instrumentat în continuare de acelaşi procuror de caz.

Blejnar este apărat de avocatul penalist Ovidiu Budușan, care l-a reprezentat, cu succes, și pe omul de afaceri Dinu Patriciu, în procesul acestuia cu SRI, unde a fost vorba tot despre interceptări ilegale... Budușan provine din magistratură, el conducând, timp de aproape doi ani (2000 - 2001), precursorul DNA - Secția de Combatere a Corupției și Criminalitatii Organizate din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Să fi băgat Budușan spaima în CSM cu Cv-ul său? Sau are el conexiunile necesare pentru a determina o reacție atât de promtă a înaltului for justițiar? Sau CSM a sărit ca ars, pentru că în stenograme apare liderul suprem? Sau or fi toate astea la un loc? Cert este că există „n” cazuri de stenograme livrate presei de procurori, înainte ca acestea să fie trimise ca probe în instanțele de judecată, devenind publice. În niciunul dintre aceste cazuri, CSM nu s-a sesizat instantaneu, așa cum a făcut-o acum. Consiliul Suprem al Magistraturii nu a sesizat Inspecția Judiciară nici măcar atunci când au existat probe foarte clare refe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 7 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 6 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 6 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 11 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 14 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Vremea

București
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/18°
mie.

10°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

7°/15°
lun.

6°/16°
mar.

5°/17°
mie.

7°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°
mie.

8°/19°