Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“Statul român a fost îngenuncheat”: Ce spun parlamentarii PDL de Alba despre “manevrele politice” ale USL din ultimele 24 de ore

Publicat in Alba24, miercuri 4 iulie 2012 ·

Ședința extraordinară de Parlament ce a avut loc marți și în cadrul căreia au fost revocați din funcție președinții Senatului și Camerei Deputaților, Roberta Anastase și Vasile Blaga a stârnit consternarea în rândul parlamentarilor de Alba. Democrat-liberalii susțin că această decizie este de necrezut și că este dovada vie că statul român a fost îngenuncheat.

Alexandru Pereș: “Guvernul Ponta dă o nouă lovitură, numind la Senat un nou mareșal Antonescu, pe Crin”

Vasile Blaga a fost revocat din funcție cu 70 de voturi “pentru”, iar în locul acestuia a trecut, la conducerea Senatului, Crin Antonescu. Roberta Anastase şi-a pierdut şi ea fotoliul de preşedinte al Camerei Deputaţilor, iar Avocatul Poporului, Gheorghe Iancu a fost revocat, la rândul său, din funcţie. Deciziile din ultimele 24 de ore nu au trecut necomentate de senatorul PDL Alexandru Pereș: “Am asistat la 2 lovituri de palat și una la o instituție mai nouă a Statului și anume Avocatul Poporului. Se împlinesc 66 de ani, o lună și 38 de zile de la execuția mareșalului Ion Antonescu, iar acum Guvernul Ponta dă o nouă lovitură, numind la Senat un nou Antonescu, pe Crin”.

Senatorul susține că a fost deja depusă o contestație și că, în ceea ce privește revocarea lui Blaga, cel puțin, există neconcordanțe: “Se încalcă Legea 96 din 2006 privind statutul demnitarilor și senatorilor. Biroul Permanent al Senatului nu a avut majoritate pentru a putea decide acest lucru, așa că tot ceea ce s-a întâmplat este nul de drept”.

Clement Negruț: “Curtea Constituțională este ultimul bastion al democrației, iar, dacă și ea va fi îngenuncheată, atunci putem spune că într-adevăr în România nu mai este democrație”

La fel de mirat de ceea ce s-a întâmplat marți în ședința de Parlament este și democrat-liberalul Clement Negruț: “Este de necrezut și o spun asta și colegii mai vechi. Este unic în istorie,

Articolul in Alba24 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundaţii pentru râuri din 10 bazine hidrografice, până vineri dimineaţa

News.ro acum o ora
Hidrologii au actualizat atenţionarea Cod galben de inundaţii, care rămâne în vigoare, până vineri dimineaţă, pe râuri din zece bazine hidrografice. ”Specialiştii I.N.H.G.A. au actualizat Codul galben, cu valabilitate începând de astăzi, de la ora 1

Dolj: Un minor de 15 ani, reţinut în cazul fetiţei moarte. Ar fi folosit un cuţit şi o funie

Mediafax acum 49 minute
Un minor de 15 ani a fost reţinut în cazul fetiţei de doi ani şi jumătate găsită moartă în judeţul Dolj. Procurorii arată că acesta i-ar fi aplicat mai multe lovituri cu un obiect tăietor-înţepător, posibil cuţit, şi ar fi strangulat-o cu o funie.

Marcel Ciolacu: Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă / Grup de lucru pentru identificarea soluţiilor care să permită accesul pacienţilor la medicamente esenţiale, la preţuri rezonabile

News.ro acum 15 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că în şedina Executivului se deblocheaxăazi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă, fiind a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical dup

Guvernul anunță „Rabla pentru tractoare”. Ciolacu: Micii fermieri vor primi până la 20.000 de euro la achiziția de noi utilaje

HotNews acum 50 minute
Guvernul va lansa în curând programul „Rabla pentru tractoare”, finanțat prin Fondul pentru mediu, a anunțat joi premierul Marcel Ciolacu. „Susținem producția internă de tractoare și ajutăm mai ales micii fermieri cu acest program prin care primesc

Ajutor pentru persoanele și cuplurile infertile din România care vor să aibă copii. Câți bani vor primi de la stat

Ziare.com acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi, 30 mai, că în şedinţa de guvern va fi aprobată o măsură importantă pentru persoanele şi cuplurile infertile care doresc să aibă copii. Şeful Executivului a precizat că aceştia vor putea beneficia de sprijin de

Premierul anunță că se majorează salariul de la 1 iulie, dar PUNCTUL de amendă va fi înghețat

Gandul acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat înaintea ședinței de Guvern de joi că săptămâna viitoare vor fi adoptate două acte separate prin care salariul minim brut va fi de 3.700 de lei de la 1 iulie și punctul de netaxare de la 300 de lei, iar punctul de

Dorin Chioțea este noul redactor-șef al publicației Libertatea

HotNews acum 26 minute
Dorin Chioțea a fost numit în funcția de redactor-șef al publicației Libertatea, începând cu luna iunie, potrivit unui anunț făcut de Ringier angajaților joi, 27 mai, conform unor surse din interiorul companiei pentru HotNews.ro. Dorin ChioțeaFoto:

Prin măsurile impuse de PSD la guvernare, nivelul de trai în România se apropie de media europeană

G4Media acum 31 minute
De la revenirea la guvernare, obiectivul asumat de PSD a fost creșterea nivelului de trai al tuturor românilor. Puterea de cumpărare a românilor a ajuns la aproape 80% raportat la media europeană. Cifrele Eurostat confirmă că măsurile Guvernului Mar

(P) Gabriela Firea: Construim un nou drum care leagă Sectorul 5 de restul Capitalei şi modernizăm ieşirile din sudul oraşului

News.ro acum 3 ore
Problema principală a Capitalei rămâne traficul sufocant, care aduce de la sine şi un nivel ridicat al poluării. Bucureştiul este pe locul 4 în topul celor mai aglomerate oraşe europene şi pe locul 8 în lume. Potrivit datelor colectate de o companie

FT: NATO are doar 5% din apărarea aeriană necesară pentru a proteja flancul estic

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unor persoane familiare cu planurile confidenţiale de apărare întocmite în 2023, statele NATO sunt capabile să furnizeze mai puţin de 5% din capacităţile de apărare aeriană considerate necesare pentru a-şi proteja membrii din zona flancului

Vremea

București
acum

22°
joi

14°/23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/32°
Iasi
acum

18°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

19°
joi

14°/19°
vin.

16°/22°
sâm.

18°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

12°/18°
vin.

12°/24°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

24°
joi

13°/25°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/28°
dum.

15°/25°