De ce este o distanţă atăt de mare, uriaşă aş zice, intre calmul construcţiei din toate localităţile romăneşti, mari şi mici, dintre zidăria care creşte in ţară şi zarva distructivă din cabinete şi cancelarii? Nu merge Guvernul, strigă, ca un căpitan de canoe indiană, Traian Băsescu. E cel mai slab guvern, proclamă preşedintele, şi cei care au timp să se uite la televizor (din ce in ce mai puţini, mi-am dat seama ieri) il cred. Aşa o fi. Numai că realitatea il contrazice. Pe Traian Băsescu
il contrazice chiar Traian Băsescu.
Băntui duminică prin satele de cămpie din jurul Bucureştilor. Soare lichid, ameţitor, ucigaş. Iepurele pricăjit al umbrei se piteşte sub salcămii desfrunziţi. Un prieten, care trăieşte in străinătate, vrea să-şi readucă părinţii in Romănia şi m-a rugat să mă uit de o casă ţărănească modestă, pe undeva printr-un sat nu foarte departe de Capitală. N-aş fi crezut că intr-o zi de duminică, sub căldura asta năucitoare, poate fi atăt de multă lume activă. In toate satele se lucrează. Nu la praşilă, ci in construcţii. Ce faceţi, oameni buni, intreb intr-un sat de pe lăngă Fierbinţi un grup de bărbaţi care cară intr-o curte roabe cu mortar de lăngă făptura bulbucată a unei betoniere care se invărte non-stop. Ce vedeţi! - răde unul. Au busturile goale, pielea năduşită şi arsă de soare. In toate satele sunt case mari, cele mai multe in construcţie. In mijlocul unui cămp a răsărit un castel brăncovenesc cu bărne de lemn negru peste pereţii albi, măngăiaţi pănă ieri de palma netedă a mistriei. Arcadele de la parter şi etaj mă trimit la Mănăstirea Horezu. Case construite in fel şi chip. Multe cu gust. Remarci rafinamente de arhitectură, de aici sau imprumutate, dar şi improvizaţii. Plăcuţe proaspăt desenate dau nume de străzi pe locuri care ieri erau tarla. Ceauşescu tunsese marginile satelor pe care dorea să le comprime in centru şi s
