Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ion Viorel: „Obiectivul echipei este clasarea în primele opt locuri”

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 17 iulie 2013 ·

Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău a dezvăluit obiectivul grupării din Crâng înaintea debutului noii ­sta­giuni în liga secundă la fotbal. „Vioară” a declarat că nu a venit la Buzău să se lupte pentru evitarea retrogradării, dar nici pentru promovarea în Liga I, cel puţin în primul an de mandat care va fi unul de tranziţie:

„Nu am ajuns chiar aşa, să vin la Buzău să mă lupt pentru evitarea retrogradării. Nici vorbă. Obiectivul echipei este clasarea în primele opt locuri, în acest prim an cu mine pe banca tehnică. După cum bine ştiţi am un proiect cu o durată de trei ani, cu finalizare în Liga I, acolo unde sperăm cum toţi să revină Gloria Buzău. Va fi un an dificil, din toate punctele de vedere pentru că Gloria nu se ridică valoric şi financiar la condiţiile echipelor din liga a II-a, dar sper ca proiectul meu să fie susţinut de cât mai multă lume, să ne dăm mână toţi pentru a reuşi împreună! Altfel nu se poate”.

200 de spectatori la primul antrenament

Prima şedinţă de pregătire a „glorioşilor” sub comanda tehnicianului Ion Viorel a fost „supervizată” de aproximativ 200 de microbişti buzoieni care au luat loc la tribuna I şi a II-a. Prezenţa suporterilor buzoieni la antrenamentele formaţiei din Crâng a stârnit nostalgia în rândurile oficialilor buzoieni, care şi-au adus aminte de vremurile în care arena din Crâng era neîncăpătoare încă cu două ore înaintea partidei, iar Gloria Buzău mai stârnea emoţii adversarelor.

Ion Viorel, tehnicianul Gloriei Buzău a dezvăluit obiectivul grupării din Crâng înaintea debutului noii ­sta­giuni în liga secundă la fotbal. „Vioară” a declarat că nu a venit la Buzău să se lupte pentru evitarea retrogradării, dar nici pentru promovarea în Liga I, cel puţin în primul an de mandat care va fi unul de tranziţie:

„Nu am ajuns chiar aşa, să vin la Buzău să mă lupt pentru evitarea retrogradării. Nici vorbă

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 54 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 21 minute
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

VIDEO Momentul în care un bărbat este scos de sub dărâmături, la 5 zile după prăbușirea unei clădiri în Africa de Sud: „Un adevărat miracol”

HotNews acum o ora
Un bărbat a fost salvat dintre dărâmături la cinci zile după prăbuşirea unei clădiri în Africa de Sud, în ceea ce premierul din Western Cape, Alan Winde, a declarat că este „un adevărat miracol”, scrie sâmbătă Reuters. Salvatorii desfășoară operațiu

Sorana Cîrstea a învins-o pe Vondrousova şi este în optimi la Roma

News.ro acum 15 minute
Sorana Cîrstea, cap de serie 28 şi locul 32 WTA, s-a calificat, sâmbătă, în optimile turneului de categorie WTA 1000 de la Roma, trecând în turul trei de Marketa Vondrousova (Cehia), cap de serie 6 şi locul 6 WTA. Cîrstea s-a impus cu scorul de 7-6

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 6 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 9 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 4 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 5 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

„Un mesaj de nevoie imperioasă”. Cum explică Mircea Geoană declarațiile lui Emmanuel Macron privind trimiterea de trupe în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Prin afirmațiile sale privind trimiterea de trupe în Ucraina, președintele francez Emmanuel Macron „trimite un mesaj de nevoie imperioasă de a continua să sprijinim” Kievul, consideră secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care însă a su

Vremea

București
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

18°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

17°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

9°/19°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°