Războiul dintre Rudel Obreja şi forul internaţional al boxului amator (AIBA) şi-a consumat ieri un capitol important la Tribunalul de Arbitraj în Sport de la Lausanne. Pentru prima oară din 2008, de când s-a declanşat conflictul, în proces a fost implicată şi Federaţia Română de Box.
Speţa judecată ieri a privit suspendarea dictată de AIBA împotriva FR de Box, în luna martie 2011. Cum între timp forul internaţional a mai făcut un pas înainte fără să aştepte un verdict în acest proces (a decis dezafilierea provizorie a FR de Box), Rudel Obreja a cerut şi a obţinut din partea TAS o amânare a excluderii până la soluţionarea finală a cazului. "Este vorba de un nou dosar pe care l-am depus vizavi de dezafiliere. S-ar putea să dureze câteva luni, timp în care nu putem fi excluşi, iar sportivii pot participa fără restricţii la competiţii", a explicat Obreja. Acesta poate fi considerat marele câştig al zilei de ieri.
Mărturia românilor pro-AIBA poate cântări greu
Audierile s-au derulat după tipar. Mai întâi şi-au expus punctul de vedere cele două părţi, după care au fost solicitaţi martorii. Cauza AIBA a fost susţinută de trei români: Vasile Câtea, Viorica Oşanu şi Daniel Ghiurcă. Prima întrebare pentru fostul vicepreşedinte Câtea a cântărit greu: "Este adevărat că domnul Obreja şi-a exercitat funcţia de preşedinte chiar şi după suspendarea din 2008?". Câtea a răspuns cu un da categoric, care a adus un zâmbet pe chipul avocaţilor AIBA. Acesta a fost unul din capetele de acuzare la suspendarea FRB din martie 2011. "Trei delatori! Nişte laşi care au venit să se plângă la Înalta Poartă. Fac jocul AIBA. Viorica Oşanu a fost jalnică, aşa cum mă aşteptam", i-a catalogat Obreja. "Dacă noi suntem laşi, el este ciumatul care ne îmbolnăveşte şi ne omoară pe toţi, odată cu el. Asta e atitudine de lider?", i-a răspuns Câtea.
TAS va da un verdict în c