Daniel Constantin spune că FMI „doar recomandă“ ca taxarea valorii adăugate să nu fie diferenţiată pentru alimente, astfel că „datele negocierilor se pot schimba“.
Imediat după instalarea la Palatul Victoria, noul Cabinet a anunţat, între altele, că intenţionează să reducă Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la alimente, în special la produsele de panificaţie.
În replică, reprezentanţii FMI prezenţi atunci în România au afirmat că, „în principiu, noi nu recomandăm aplicarea de cote diferenţiate, pentru că astfel de măsuri duc la dezechilibre şi chiar la corupţie".
Acum, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin - iniţiatorul reducerii TVA la alimente -, insistă şi afirmă că în vară va negocia cu delegaţia FMI în alţi termeni, astfel încât să-i convingă pe finanţatorii internaţionali că măsura va fi benefică pentru bugetul de stat.
TVA 24% înseamnă evaziune 71%
Principalul argument al lui Daniel Constantin este acela că, pe cât e de mare cota de TVA, pe atât este de amplă evaziunea fiscală. „Reducerea cotei nu are ca scop principal ieftinirea produselor de panificaţie - preţurile ar putea stagna o vreme, dar apoi vor evolua pe principiile pieţei - ci reducerea evaziunii fiscale.
Am propus reducerea în special la panificaţie, pentru că acolo e cea mai mare evaziune. Uitaţi-vă că, de când TVA este de 24%, evaziunea a urcat la 71% din piaţă. Pe când TVA era la 19%, evaziunea era undeva la 50%. Cu FMI... ei doar au avut o recomandare, nu interzic să facem ceva anume.
Vom schimba datele de negociere, la următoarea vizită a delegaţiei în România, şi le vom arăta că veniturile bugetare vor creşte dacă reducem TVA, prin scăderea evaziunii fiscale", a spus ministrul Agriculturii.
În legătură cu cererile înregistrate la APIA, ministrul a arătat că la 15 mai s-a încheiat perioada până la care Agenţia a primit solicitările aferente