Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Dinu şi Duckadam se simt mai bine – ar putea fi externaţi până la finalul săptămânii

Publicat in Ziua Veche, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Helmuth Duckadam şi Cornel Dinu ar putea fi externaţi la finalul acestei săptămâni de la Spitalul de Urgenţă Florească, starea lor îmbunătăţindu-se.

Surse medicale din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti au declarat pentru mediafax că atât Helmuth Duckadam, care în 25 septembrie a fost operat pentru eliminarea unui anevrism arterial, cât şi Cornel Dinu, internat din 30 septembrie, după ce i s-a făcut rău întrucât şi-a neglijat tratamentul administrat după operaţia de by-pass coronarian la care a fost supus în urmă cu un an, s-au recuperat bine. Starea celor doi foşti mari fotbalişti ai României este bună şi cel mai probabil aceştia vor fi externaţi la sfârşitul acestei săptămâni.

În 2 octombrie, Helmuth Duckadam a fost transferat de la Secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală, unde a stat după intervenţia chiurgicală, în acelaşi salon cu Cornel Dinu, “ca să-ţi ţină de urât unul altuia”. Administratorul delegat al FC Dinamo, Cornel Dinu, a fost internat, în 30 septembrie, la Spitalul Floreasca, pentru investigaţii şi reechilibrare, întrucât de mai multe zile nu îşi mai luase tratamentul. Dinu şi-a neglijat tratamentul prescris de medici, s-a deshidratat şi a acuzat stare de leşin. El a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală şi internat în Clinica de chirurgie cardiovasculară, după ce a acuzat o stare de rău şi a sunat la ambulanţă. În 12 august 2011, Cornel Dinu a fost supus, la Spitalul Floreasca, unei intervenţii de by-pass coronarian. În 19 iulie 2011, administratorul delegat al FC Dinamo a făcut infarct miocardic acut, atunci fiindu-i montat un stent.

Preşedintele de onoare al FC Steaua, Helmuth Duckadam, a fost operat în 25 septembrie, pentru eliminarea cheagurilor de sânge de pe artera braţului drept şi introducerea unei grefe pe porţiunea de arteră subţiată. El a fost diagnostic

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 7 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 6 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 9 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°