Lui Tudor şi lui Nicu legea le interzice să se căsătorească sau să adopte un copil, iar societatea nu le permite nici măcar să se ţină de mână pe stradă. Încearcă totuşi să ducă o viaţă normală. Sursa: LIBERTATEA

Se iubesc. O demonstrează nu doar cei patru ani în care au fost împreună, cât privirile moderate, dar drăgăstoase, pe care şi le aruncă peste umbreluţele din sucuri. Dacă s-ar fi aflat în altă ţară decât în România, poate că mâinile lor s-ar fi întâlnit pe masă şi degetele s-ar fi îmbrăţişat într-un gest de tandreţe. Poate că ar fi plecat mână în mână acasă şi când el ar fi făcut o glumă, ea i-ar fi dat un sărut. Ce i-ar împiedica însă să se ţină de mână pe stradă, să-şi strige iubirea în văzul lumii, să-şi cheme părinţii duminica la masă? Doar faptul că ea este tot un el.

Sunt gay şi au o relaţie care în ochii a mai mult de jumătate dintre români este scandaloasă, tot atâţia nu şi i-ar dori ca vecini sau să le fie colegi de muncă, potrivit ultimilor statistici. Ei nu-şi duc însă viaţa după statistici, nu au vecini cu care să-şi bea cafeaua dimineaţa, la locul de muncă nu trebuie să trâmbiţeze despre orientarea lor sexuală şi au învăţat în timp să nu riposteze atunci când capetele se întorc pe stradă după ei şi sunt apostrofaţi cu "poponarilor!". Oricum, ei cred că atitudinea oamenilor s-a mai domolit în timp, nu suficient însă cât să ducă o viaţă normală.

Aşa că, paradoxal, iubirea lor îşi recapătă libertatea între patru pereţi, cu uşa închisă, după ora şase seara, când se întorc de la serviciu. Niciunul dintre ei nu a descoperit însă cum să spargă zăvorul cu care i-a încuiat societatea.

"M-ai lua la o petrecere organizată la muncă?"

O zi normală a lor ar arăta aşa:

- Întâi te trezeşti tu, începe cu un zâmbet blând Tudor.

- Eu am locuit o perioadă împreună cu ultima mea prietenă cu care şi