Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fara melodrama, domnule presedinte!

Publicat in Romania Libera, vineri 29 februarie 2008 ·

Nicholas Burns, numarul trei in ierarhia Departamentului de Stat American, a indicat recent ca pozitia Romaniei adoptata in chestiunea Kosovo nu a venit defel in sprijinul intereselor NATO si ale UE – domnia sa fiind, precum se stie, unul dintre cei mai apreciati experti pentru Balcani ai Administratiei de la Washington. Burns se va retrage, ce-i drept, din actuala sa functie peste putine saptamani, dar revenirea in forta – si intr-o alta pozitie influenta – a politicianului este de pe acum predictibila, date fiind legaturile sale excelente cu ambele mari partide din SUA.

Kosovo si-a obtinut dreptul la autoguvernare in 1974 intr-un mod absolut constitutional – in baza Constitutiei Republicii Federative Iugoslavia elaborate sub maresalul Tito. Ramasa provincie a Serbiei strict din punct de vedere tehnic, s-a bucurat atat de dreptul autoguvernarii depline, cat si de cel al numirii membrilor ei la presedintia rotativa a federatiei, introdusa dupa moartea lui Tito, in 1980. Iar Serbia si-a anulat singura orice drept revendicator asupra regiunii in momentul in care impunea, in 1989, legea martiala in Kosovo, introducand, apoi, un regim in stil apartheid impotriva locuitorilor albanezi majoritari. In 1999 Slobodan Milosevici dicta deportarea populatiei albaneze de pe teritoriul kosovar – deciziei sale urmandu-i cea a Aliantei Nord-Atlantice si UE dedicata imperativului impiedicarii unei asemenea oprimari.

Marea greseala a Occidentului a fost aceea de a nu fi sustinut din timp si la momentul oportun dorinta de independenta a kosovarilor – anume in perioada in care sentimentele nationaliste sarbesti erau profund discreditate din cauza atrocitatilor comise la ordinul lui Milosevici. Daca legaturile cu Serbia ar fi fost rupte la inceputul noului mileniu, chestiunea putea constitui, la ora actuala, un noneveniment la Belgrad, iar Rusia ar fi avut zero mot

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară / Aglomeraţie la intrarea în Capitală

News.ro acum 52 minute
Centrul Infotrafic anunţă că, miercuri dimineaţă, se circulă în condiţii de ceaţă pe mai multe drumuri principale din ţară. De asemenea, este aglomeraţie la intrarea în Capitală. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române infor

Ministrul Securităţii Publice din Vietnam, ales în funcţia de preşedinte al ţării / Decizia ar putea pune capăt temporar la două luni de turbulenţe politice accentuate

News.ro acum 44 minute
Parlamentul vietnamez l-a ales, miercuri, pe ministrul Securităţii Publice, To Lam, în funcţia de preşedinte al statului, într-o mişcare pe care analiştii o văd ca pe o "piatră de temelie" pentru ca Lam să candideze mai târziu la funcţia de şef al P

Reacția lui Ciolacu, după conflictul din Parlament dintre Florin Roman şi Dan Vîlceanu

HotNews acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a spus despre conflictul care a avut loc, marţi, în Parlament, între parlamentarii Florin Roman şi Dan Vîlceanu, că „e de cascadorii râsului”. Marcel CiolacuFoto: AGERPRES ”Îmi pare bine că pe timpul meu nu s-au întâmplat as

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane/ Un tânăr de 16 ani a murit, alţi şapte fiind transportaţi la spital - FOTO

News.ro acum 7 ore
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, marţi seară, de autorităţile din judeţul Bistriţa-Năsăud, în urma unui accident rutier în care au fost implicate opt persoane. Un tânăr de 16 ani, care conducea un autoturism pe un drum forestier, a murit,

Românii pot călători în Turcia doar cu buletinul. Decretul dat de Erdogan

Press Alert acum 12 ore
< p> Cetăţenii români vor putea călători în Turcia în baza cărţii de identitate pe o perioadă de maxim 90 de zile, potrivit unui decret semnat de preşedintele republicii, Recep Tayyip Erdogan, transmite Agerpres. Potrivit decretului prezidenţial pub

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 13 ore
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Mutare periculoasă a lui Putin. Rusia a început exerciții militare cu arme nucleare la granița cu Ucraina VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Armata rusă a anunţat marţi, 21 mai, că a început în apropiere de Ucraina exerciţii militare privind utilizarea armelor nucleare tactice, exerciţii ordonate la începutul lunii mai de preşedintele Vladimir Putin, dând asigurări că este vorba despre u

Premierul Ciolacu anunță „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia / Rapoartele Comisiei Europene acuză condițiile neadecvate la transportul animalelor vii pe navele românești

G4Media acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, marți, la Ankara, după ședința comună de guvern, „o decizie foarte importantă de mare impact pentru fermierii români”: reluarea exportului și tranzitului cu carne și animale vii în Turcia. ANSVSA a trecut prin nen

Dosarul „Azilele groazei”. Frații Godei și alte 26 de persoane, trimiși în judecată după o investigație de presă

HotNews acum 12 ore
Procurorii au trimis în judecată 28 de persoane, printre care și fostul șofer al Gabrielei Firea, Ștefan Godei, și cele două entități juridice care administrau așa-zisele centre de îngrijiri pentru bătrâni și persoane cu dizabilități implicate în do

Ministrul Apărării, despre bruiajul ruşilor: Ne preocupă, nu ne dorim aşa ceva, monitorizăm, dar este felul în Rusia se comportă în regiune de multă vreme

News.ro acum 8 ore
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat, în legătură cu bruiajul efectuat de ruşi, că România este preocupată de această chestiune şi o monitorizează. ”Este felul în care Rusia se comportă în regiune nu de acum, ci de mai multă vreme”, a adăugat

Vremea

București
acum

15°
mie.

13°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

15°
mie.

13°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

14°/24°
Constanta
acum

14°
mie.

14°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

12°/20°
joi

11°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

17°
mie.

16°/24°
joi

15°/24°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/26°