Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transmaraton: Andrei Gligor va alerga pe Transfăgărăşan pentru bolnavii în stadii terminale

Publicat in Puterea, miercuri 25 septembrie 2013 ·

Transfăgărăşanul, una dintre cele mai frumoase şosele din lume, va fi gazda unui maraton de aproximativ 84 kilometri în acest weekend. Ultima porţiune a dublu maratonului, între Barajul Vidraru şi Cetatea Poenari, presupune urcarea a 1.480 de trepte, echivalentul unei clădiri cu 80 de etaje.

Unul dintre participanţii la evenimentul de pe 7 septembrie, Andrei Gligor, va alerga pentru o cauză nobilă: strângerea de fonduri pentru finalizarea noului centru medical de la Bucureşti al Fundaţiei Hospice, ai cărei pacienţi sunt bolnavi incurabili sau cu boli în stadii terminale. Andrei Gligor, sportivul care reprezintă Fundaţia Hospice şi pe care Stem SURE a ales să îl sprijine în cadrul maratonului de 84 km pe Transfăgărăşan, crede că sportul te face să îţi depăşeşti propriile limite. Pentru noi, o asemenea atitudine este foarte importantă şi de referinţă, mai ales pentru cei care activează în domeniul sănătăţii”, a declarat dr. Bogdan Ivănescu, preşedinte Stem SURE. În 2012, Andrei Gligor a alergat 70 de kilometri pe acelaşi traseu. Pe 7 septembrie, când va avea loc maratonul pe Transfăgărăşan, se împlinesc şi 3 ani de când Andrei Gligor a început să alerge, urmând să marcheze un total de 10.000 de kilometri.

Organizatorii au oferit câteva date mai puţin ştiute despre acest eveniment. Transmaratonul include cel mai dificil dublu maraton de şosea din lume (peste 2.500 m diferenţă de nivel pozitivă). Este cel mai dificil maraton de şosea din Europa, al treilea ca dificultate din lume (aproximativ 1.900 m diferenţă de nivel pozitivă) şi unul dintre puţinele trasee cu un procent mai mic de 5% de alergare pe plat. Partea de nord a traseului pe care se va alerga la Transmaraton este considerată, în cliclism, ca având un grad de dificultate “dincolo de orice categorie”. În pofida dificultăţii traseului, toţi participanţii ediţiei 2012 au reuşit să termine în timpul

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 3 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 9 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 7 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 5 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 7 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 5 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 2 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

19°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
mie.

16°/25°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

15°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

16°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/27°