Concertul ansamblului „Hyperion internaţional“, de duminică, de la ora 11.00, este, ca de fiecare dată, o provocare, prin numărul predominant de prime audiţii ca şi prin soluţiile creatoare ale compozitorilor
Articol realizat de Michaela Roşu
Înfiinţat de Iancu Dumitrescu în anul 1976 (pentru a deveni în 1997 „Internaţional“), Ansamblul „Hyperion“ avea să se consacre, în timp, drept unul din cele mai cunoscute şi apreciate mijloace de creare şi promovare a muzicii de avangardă (în special electronice) româneşti şi din străinătate; laborator de creaţie, nu numai pentru Iancu Dumitrescu şi soţia sa, Ana-Maria Avram, ci şi pentru numeroşi alţi creatori (mai ales afiliaţi tehnicii spectrale) – după cum se vede şi din programul concertului de faţă, cu lucrări pentru ansamblu şi sunete asistate de calculator.
Cum este acest opus al lui Horaţiu Rădulescu (1942-2008), compozitor român stabilit, încă din 1969, la Paris şi recunoscut drept fondator al muzicii spectrale. Lucrarea sa, Dr. Kai Kong’s Diamond Mountain (VI), op. 77.6, pentru vioară şi 61 de gonguri spectrale, a fost scrisă în anul 1991.
Costin Cazaban (1946-2009), un alt compozitor român integrat culturii franceze, prin creaţie muzicală şi muzicologică, atras la rândul lui de tehnica spectrală, este autorul unei piese datate 2004 – Calam, pentru ansamblu şi sunete asistate de calculator, prezentată acum în primă audiţie românească.
Colaborarea ansamblului cu dirijorul israelian Ilan Volkov (n. 1976) a fost începută cu câţiva ani în urmă, personalitatea acestuia fiind recunoscută încă de când era foarte tânăr; pe parcursul carierei‚ şi-a manifestat apetenţa pentru diversitatea stilistică. Soţia sa, Maia Dunietz (n. 1981), este un muzician original, complex, care se simte la fel de bine în muzica clasică sau de jazz, rock.
Ana-Maria Avra