Popularitatea preşedintelui francez, socialistul Francois Hollande, a scăzut cu şase puncte procentuale, ajungând la 15% opinii favorabile, arată un sondaj realizat de YouGov pentru Huffington Post şi i-TELE, potrivit site-ului 20minutes.fr, citat de Agerpres. Nivelul acesta este similar cu cel a premierului Jean-Marc Ayrault.
La întrebarea ''Care este opinia dumneavoastră în legătură cu activitatea lui Francois Hollande ca preşedinte?'', 3% dintre cei chestionaţi au răspuns ''foarte favorabilă'' (un procent egal cu cel din octombrie) şi 12% - ''favorabilă '' (mai puţin cu şase puncte procentuale). În schimb, 27% spun că au o părere ''mai degrabă nefavorabilă'' despre activitatea preşedintelui ţării (acelaşi procent ca în octombrie) şi 49% - ''foarte nefavorabilă'' (mai mult cu şapte puncte procentuale), respectiv 76% opinii nefavorabile. Un procent de 9% nu s-au pronunţat.
În cazul premierului Jean-Marc Ayrault, procentul opiniilor favorabile este de 15%, cel al opiniilor nefavorabile - 74%, iar 11% nu s-au pronunţat.
Popularitatea guvernului a scăzut şi ea, ajungând la 14%. 78% au o opinie nefavorabilă, iar 8% nu s-au pronunţat.
Sondajul a fost realizat în perioada 8-12 noiembrie pe internet, pe un eşantion reprezentativ de 950 de persoane.
VEZI SI:
Francois Hollande, CEL MAI NEPOPULAR PREŞEDINTE al Franţei