PD VA ANALIZA cu atenţie viitoarea politică de alianţe, în condiţiile în care partidul "a luat plasă" cu PNL, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, preşedintele democrat Emil Boc. “Prioritatea zero a PD este acum câştigarea referendumului cu cel puţin 70-75% pentru Traian Băsescu. Despre alianţe, despre strategii de colaborare sau de creare a unor poluri de dreapta, vom discuta după referendum”, a spus Boc. Potrivit acestuia, PD are un partener firesc, PLD, care va trebui să îşi recupereze electoratul liberal trădat de PNL, şi după ce se va valida prin alegeri europarlamentare sau legislative, se va putea discuta de alte formule de colaborare. “Am luat plasă cu colegii liberali în privinţa unei alianţe preelectorale şi vom fi foarte atenţi la toate alianţele care se vor preconiza pe scena politică românească. Nu vrem să oferim cetăţenilor proiecte politice care nu sunt credibile“, a spus Boc. (Mediafax)